PetMart Blog

Pietrele urinare la câini sau cum se manifestă urolitiaza: simptome, cauze, tratament și prevenție explicate de medic veterinar

câine care stă sub păturică

Pietrele urinare la câini (urolitiaza) reprezintă o problemă frecventă și deseori dureroasă, care poate afecta animalele de orice vârstă sau rasă. Aceste formațiuni minerale apar în vezica urinară, rinichi sau uretră și pot duce la disconfort sever, dificultăți la urinare și, în cazurile grave, la blocaje care pun viața în pericol.

Mulți stăpâni observă doar că patrupedul urinează mai greu sau mai des, fără să bănuiască faptul că în spatele acestor semne se poate ascunde o afecțiune serioasă. Din fericire, diagnosticarea și tratamentul corect, efectuate la timp de medicul veterinar, pot duce la o recuperare completă și la prevenirea recidivelor.

Ce este urolitiaza sau cum apar pietrele urinare la câini și căței

Urolitiaza este o afecțiune caracterizată prin formarea de pietre (calculi urinari) în sistemul urinar al câinelui, cel mai frecvent în vezica urinară, dar uneori și în uretră, uretere sau rinichi. Aceste pietre se formează atunci când în urină se acumulează substanțe minerale (precum magneziu, calciu, amoniu, fosfați sau urat) care se cristalizează și se unesc între ele, formând mici pietricele sau formațiuni solide de diferite dimensiuni și compoziții.

Procesul este lent și adesea trece neobservat până când pietrele devin suficient de mari pentru a irita mucoasa vezicii sau pentru a bloca fluxul urinar. În funcție de tipul de calcul (struvit, oxalat de calciu, urat, cistină, etc.), cauzele și tratamentele pot varia considerabil.

Unele pietre se pot dizolva cu ajutorul unei diete speciale, în timp ce altele necesită intervenție chirurgicală sau tratament endoscopic pentru a fi îndepărtate.

Cauze frecvente

Formarea pietrelor urinare la câini are multiple cauze, iar de cele mai multe ori este rezultatul unei combinații între factori alimentari, metabolici, genetici și de mediu. Printre cei mai importanți se numără:

  • Dieta necorespunzătoare: hrana bogată în minerale (fosfor, magneziu, calciu) sau cu pH urinar nepotrivit favorizează cristalizarea.
  • Aportul scăzut de apă: deshidratarea duce la o urină concentrată, ceea ce facilitează formarea de cristale.
  • Infecțiile urinare recurente: bacteriile pot modifica pH-ul urinei și pot declanșa apariția pietrelor, în special a celor de tip struvit.
  • Predispoziția genetică: unele rase sunt mai sensibile, precum Dalmațienii, Buldogii englezi, Yorkshire Terrierii sau Schnauzerii miniatură.
  • Tulburări metabolice sau endocrine: cum ar fi hiperparatiroidismul sau problemele hepatice.
  • Retenția urinară: câinii care urinează rar sau sunt privați de plimbări suficiente au risc crescut de urolitiază.

Simptomele provocate de pietrele urinare sau cum îți dai seama că animalul de companie are o problemă

Semnele clinice ale urolitiazei pot varia în funcție de localizarea, dimensiunea și numărul pietrelor, dar și de gradul de disconfort pe care acestea îl provoacă. În multe cazuri, simptomele apar treptat, fiind ușor de confundat cu o infecție urinară simplă. De aceea, este important să acorzi atenție oricăror modificări în comportamentul sau obiceiurile de urinare ale câinelui.

Printre cele mai frecvente simptome se numără:

  • Urinare frecventă, în cantități mici, uneori cu efort sau durere;
  • Prezența sângelui în urină (urina poate deveni rozalie sau roșiatică);
  • Durere sau disconfort la urinare – câinele poate schelălăi sau adopta o poziție neobișnuită când urinează;
  • Lins excesiv al zonei genitale, din cauza iritației și inflamației;
  • Accidente în casă, chiar dacă animalul era anterior educat să își facă nevoile afară;
  • Dificultate sau imposibilitate de a urina – un semn de urgență medicală care necesită prezentarea imediată la medicul veterinar;
  • Letargie, pierderea poftei de mâncare și vărsături, mai ales dacă blocajul urinar duce la acumularea de toxine în organism.

Este important de știut că unii câini nu prezintă simptome evidente până în momentul în care pietrele provoacă un blocaj parțial sau total. De aceea, controalele medicale periodice și analiza de urină pot ajuta la depistarea timpurie a problemei.

Diagnosticul de urolitiază la câine – cum este stabilit de medicul veterinar

Stabilirea diagnosticului de urolitiază necesită o evaluare completă realizată de medicul veterinar, pentru a identifica nu doar prezența pietrelor, ci și tipul lor, localizarea și eventualele complicații. În multe cazuri, semnele clinice pot semăna cu cele ale unei infecții urinare, motiv pentru care este esențială o abordare bazată pe investigații paraclinice precise.

Etapele diagnosticului includ de obicei:

  1. Examinarea clinică: medicul evaluează starea generală a câinelui, palpează zona abdominală și observă eventualele semne de durere, disconfort sau distensie a vezicii urinare.
  2. Analiza urinei (sumar urinar și sediment): permite identificarea cristalelor, a sângelui, a bacteriilor și determinarea pH-ului urinar. Tipul cristalelor oferă indicii despre compoziția pietrelor.
  3. Cultura bacteriană: dacă se suspectează o infecție urinară asociată, aceasta ajută la alegerea unui antibiotic adecvat.
  4. Analize de sânge: pentru evaluarea funcției renale și a eventualelor dezechilibre metabolice sau electrolitice.
  5. Radiografie abdominală: multe tipuri de pietre (precum cele de oxalat de calciu sau struvit) sunt radioopace și pot fi vizualizate ușor.
  6. Ecografie abdominală: utilă pentru detectarea pietrelor care nu se văd la radiografie și pentru evaluarea vezicii urinare, a rinichilor și a ureterelor.

În anumite cazuri, pot fi recomandate investigații suplimentare, precum urocistografia cu contrast sau analiza chimică a pietrelor eliminate, pentru confirmarea compoziției exacte.

Opțiuni de tratament pentru pietre urinare la câini și căței

Tratamentul urolitiazei la câini depinde de dimensiunea, localizarea și compoziția pietrelor, dar și de starea generală a animalului. Scopul este dublu: îndepărtarea calculilor existenți și prevenirea formării unora noi.

În funcție de fiecare caz, medicul veterinar poate recomanda una sau mai multe dintre următoarele opțiuni:

  1. Diete alimentare (dizolvarea pietrelor)

Pentru anumite tipuri de pietre, în special pietrele de tip struvit, se pot folosi diete veterinare speciale care modifică pH-ul urinei și reduc concentrația substanțelor implicate în formarea calculilor.

  • Aceste diete ajută la dizolvarea treptată a pietrelor și la prevenirea recidivelor.
  • Pe durata tratamentului, este important ca animalul să nu primească alte tipuri de hrană sau gustări, deoarece pot compromite eficiența dietei.
  • Monitorizarea prin analize de urină și ecografie este esențială pentru a evalua progresul.

b. Tratament medicamentos

Medicul poate recomanda:

  • Antibiotice, în cazul în care pietrele sunt asociate cu infecții urinare bacteriene;
  • Antispastice sau antiinflamatoare, pentru ameliorarea durerii și disconfortului;
  • Suplimente sau aditivi urinari, care pot ajuta la reglarea pH-ului și la protejarea tractului urinar.

c. Îndepărtarea chirurgicală a pietrelor

Dacă pietrele sunt mari, numeroase sau provoacă obstrucție urinară, este necesară intervenția chirurgicală.

  • După operație, câinele are nevoie de îngrijire postoperatorie și dietă de prevenție, pentru a evita reapariția calculilor.
  • Operația permite eliminarea completă a pietrelor și trimiterea acestora la analiză de laborator, pentru a determina compoziția lor chimică.

d. Metode minim invazive

În unele cazuri, mai ales în clinici dotate corespunzător, se pot folosi tehnici moderne precum urohidropropulsia, litotripsia (fragmentarea pietrelor cu ultrasunete sau laser) sau extracția endoscopică, metode care reduc durerea și timpul de recuperare.

Indiferent de tratamentul ales, cheia succesului este monitorizarea atentă: controale regulate, analize de urină și, uneori, radiografii sau ecografii periodice. Urolitiaza este o afecțiune cu risc de recidivă, iar supravegherea medicală ajută la menținerea sănătății urinare pe termen lung.

Prevenirea pietrelor urinare la câini – sfaturi utile pentru stăpâni

Prevenția joacă un rol esențial în menținerea sănătății tractului urinar al câinelui, mai ales în cazul animalelor care au avut deja episoade de urolitiază. Prin câteva măsuri simple, poți reduce considerabil riscul de formare a pietrelor urinare și poți asigura confortul pe termen lung al companionului tău.

Iată ce poți face:

  • Asigură un aport adecvat de apă – câinele trebuie să aibă mereu la dispoziție apă proaspătă și curată. Hidratarea diluează urina și reduce concentrația mineralelor care pot forma cristale.
  • Alege o hrană echilibrată – discută cu medicul veterinar despre tipul de hrană potrivit nevoilor câinelui tău. În unele cazuri, este recomandată o dietă terapeutică special formulată pentru menținerea unui pH urinar optim.
  • Evită hrana de proastă calitate sau gustările în exces, care pot dezechilibra aportul de minerale și favoriza formarea pietrelor.
  • Plimbări regulate și urinare frecventă – retenția urinei pentru perioade lungi crește riscul de cristalizare. Câinii trebuie scoși afară de mai multe ori pe zi, în special după mese.
  • Monitorizare medicală periodică – analizele de urină, ecografiile de control și radiografiile (dacă este necesar) pot detecta din timp eventualele modificări urinare.
  • Menține o greutate corporală normală – obezitatea este un factor favorizant pentru tulburări metabolice care pot contribui la formarea calculilor.

Când trebuie să te duci la medicul veterinar

Programează o consultație cât mai curând dacă observi oricare dintre următoarele semne:

  • câinele urinează greu, des sau în cantități mici;
  • urina are culoare închisă sau conține sânge;
  • animalul se linge insistent în zona genitală;
  • apar vărsături, letargie sau lipsa poftei de mâncare;
  • câinele nu mai poate urina deloc: acesta este un semn de urgență medicală și necesită intervenție imediată.

Pietrele urinare la câini sunt o afecțiune frecventă, dar care, diagnosticată și tratată la timp, are un prognostic foarte bun. Chiar dacă simptomele pot părea la început minore, ele nu trebuie ignorate. Orice modificare în modul în care câinele urinează poate ascunde o problemă serioasă.

Prin vizite regulate la medicul veterinar, o alimentație corectă, hidratare suficientă și atenție la comportamentul zilnic al animalului, poți preveni formarea pietrelor urinare și îi poți asigura companionului tău o viață confortabilă și sănătoasă.

Dacă observi semne de disconfort sau modificări urinare, nu amâna consultația veterinară. Intervenția rapidă face diferența între o problemă minoră și o urgență medicală.

Citește articolul Lasă un comentariu

Tratament și dietă pentru pisici cu diabet. Ghid complet pentru stăpâni responsabili

Dacă ai aflat recent că pisica ta are diabet, este normal să te simți copleșit și să ai multe întrebări. Vestea bună este că, deși diabetul la pisici este o afecțiune cronică, cu tratament și o dietă potrivită, majoritatea pisicilor pot duce o viață lungă, fericită și plină de energie.

În acest ghid, vei afla ce este diabetul la pisici, cum se tratează corect, ce tip de hrană este recomandată și cum poți avea grijă de pisica ta zi de zi. Informațiile sunt explicate simplu, pas cu pas, astfel încât să îți fie mai ușor să înțelegi și să aplici sfaturile în rutina zilnică.

Scopul nostru este să îți oferim suport și claritate, pentru ca tu și pisica ta să treceți împreună mai liniștiți prin această experiență.

Ce este diabetul la pisici și cum se manifestă

Diabetul la pisici este o boală metabolică ce apare atunci când organismul nu mai poate folosi eficient glucoza din sânge. Acest lucru se întâmplă fie pentru că pancreasul nu produce suficientă insulină, fie pentru că organismul nu mai răspunde corect la ea. Rezultatul este o acumulare de glucoză în sânge, care afectează treptat sănătatea pisicii.

Diferența între diabetul de tip I și tip II la pisici

Diabetul de tip I (mai rar la pisici) – pancreasul nu mai produce deloc insulină și animalul are nevoie de tratament injectabil toată viața.

Diabetul de tip II (cel mai frecvent la pisici) – pancreasul produce insulină, dar organismul nu o folosește corect. Acest tip este adesea legat de obezitate și de o dietă bogată în carbohidrați. Cu tratament și o alimentație potrivită, unele pisici pot intra chiar în remisie (nu mai au nevoie de insulină).

tipuri de diabet la pisici

Cum recunoști dacă pisica are diabet – semne timpurii și alte simptome frecvente

Diabetul la pisici se instalează treptat, iar în stadiile incipiente simptomele pot fi ușor trecute cu vederea. Totuși, cu cât este descoperit mai devreme, cu atât tratamentul are șanse mai mari de succes. Iată la ce trebuie să fii atent:

🔹 Semne timpurii ale diabetului la pisici

  • Sete crescută (polidipsie): pisica bea apă mai des și în cantități mai mari decât de obicei. Poți observa că vasul cu apă se golește rapid sau că animalul bea chiar din chiuvetă ori vasul de toaletă.
  • Urinare frecventă (poliurie): litiera se umple mai repede, iar cantitatea de urină este mai mare.
  • Foame exagerată (polifagie): pisica cere mâncare constant, miaună insistent și pare flămândă chiar și după masă.
  • Scădere în greutate, în ciuda apetitului crescut, este un semn clasic al diabetului felin.

🔹 Alte simptome care pot apărea pe parcurs

  • Letargie și lipsă de energie: pisica doarme mai mult, evită joaca sau mișcarea.
  • Blană ternă și neîngrijită: din cauza dezechilibrelor metabolice, blana își pierde luciul și devine aspră.
  • Respirație cu miros dulceag (asemănător fructelor): poate indica o complicație numită cetoacidoză diabetică.
  • Slăbiciune pe membrele posterioare: un simptom al neuropatiei diabetice, frecvent în cazurile netratate.

Cum se pune un diagnostic corect și rolul medicului veterinar

Diagnosticul diabetului la pisici nu se poate pune doar pe baza simptomelor, pentru că acestea pot fi similare cu alte afecțiuni (ex. probleme renale sau tiroidiene). Doar medicul veterinar poate confirma dacă pisica ta are diabet, folosind analize de sânge și urină și o evaluare clinică atentă.

1. Consultația inițială

La primul consult, medicul veterinar va discuta cu tine despre schimbările observate la pisică: cât de mult bea, cât urinează, dacă a slăbit sau are un apetit neobișnuit. Urmează apoi examinarea fizică (verificarea greutății, stării blănii, hidratarea, eventuale semne de neuropatie).

2. Analize de sânge și urină

Pentru a confirma diagnosticul:

  • Testarea glicemiei – măsurarea nivelului de zahăr din sânge. Valori persistent crescute pot indica diabet.
  • Analiza urinei – pentru a verifica prezența glucozei și eventual a corpurilor cetonice (semn al cetoacidozei).
  • Fructozamina – o analiză care oferă o imagine mai clară asupra valorilor glicemiei din ultimele 2–3 săptămâni, ajutând la diferențierea între stresul temporar și diabetul real.

3. Diagnostic diferențial

Medicul va exclude alte boli care pot provoca glicemie crescută, cum ar fi hipertiroidismul, infecțiile severe sau stresul acut (care poate ridica temporar glicemia la pisici).

Rolul medicului veterinar în gestionarea bolii

Diagnosticul este doar primul pas. Medicul veterinar te va ghida pas cu pas în stabilirea:

  • Dozei și tipului de insulină potrivit pentru pisica ta;
  • Dietei specifice (slabă în carbohidrați, bogată în proteine);
  • Programului de monitorizare a glicemiei acasă;
  • Vizitelor de control pentru ajustarea tratamentului.

Un diagnostic corect și o colaborare constantă cu medicul veterinar sunt cheia pentru o viață lungă și echilibrată a pisicii cu diabet!

Tratamentul pisicilor cu diabet

Tratamentul pisicilor cu diabet se bazează pe insulină, o dietă echilibrată și monitorizare regulată. Deși la început poate părea complicat, cu sprijinul medicului veterinar și un pic de rutină, vei învăța rapid ce ai de făcut pentru ca pisica ta să ducă o viață normală și confortabilă.

Insulina – baza tratamentului diabetului la pisici

Majoritatea pisicilor diagnosticate cu diabet au nevoie de injecții zilnice cu insulină pentru a menține nivelul glicemiei sub control.

  • Doza și tipul de insulină sunt stabilite strict de medicul veterinar, în funcție de greutatea și răspunsul pisicii la tratament.
  • Injecțiile se administrează, de obicei, de două ori pe zi, la ore fixe, imediat după masă.
  • Folosește seringi speciale pentru insulină și cere medicului să îți arate cum să faci injecția în siguranță. Este mai ușor decât pare!

Monitorizarea glicemiei acasă

Pentru a urmări evoluția bolii, medicul îți poate recomanda să măsori glicemia pisicii acasă, cu ajutorul unui glucometru.

  • Valorile ideale sunt diferite față de cele umane, de aceea este important să notezi rezultatele și să le trimiți veterinarului.
  • În unele cazuri, se face o curbă glicemică, adică mai multe măsurători pe parcursul unei zile, pentru a ajusta doza de insulină.

Atenție la hipoglicemie! Dacă pisica devine brusc letargică, tremură sau se prăbușește, oferă-i imediat o sursă de zahăr (miere, glucoză lichidă) și mergi de urgență la medic.

 Controlul greutății și al stresului

Obezitatea este una dintre cauzele principale ale diabetului la pisici. Ajută-ți pisica să slăbească treptat, prin:

  • Porționarea corectă a hranei;
  • Încurajarea mișcării (joacă zilnică, stimulare prin jocuri interactive);
  • Un mediu liniștit, fără stres și schimbări bruște.

Alimentația pentru pisicile cu diabet – parte esențială din tratament

O dietă potrivită ajută la stabilizarea glicemiei și poate reduce nevoia de insulină.

  • Pisicile diabetice au nevoie de hrană bogată în proteine și săracă în carbohidrați.
  • Evită hrana umedă sau uscată cu adaos de zahăr, cereale sau amidon.
  • Medicul veterinar îți poate recomanda diete veterinare special formulate.

Important: pisica trebuie să mănânce înainte de fiecare administrare a insulinei. Dacă refuză hrana, amână injecția și cere sfatul medicului.

Dieta “Low carb, high protein”

Pisicile sunt carnivore stricte, ceea ce înseamnă că metabolismul lor este adaptat să folosească proteinele și grăsimile ca principale surse de energie și nu carbohidrații.
O dietă bogată în carbohidrați (cum sunt multe diete comerciale uscate) poate crește nivelul glicemiei și agrava diabetul.
Prin reducerea carbohidraților și creșterea conținutului de proteine, se:

  • stabilizează glicemia;
  • sprijină masa musculară;
  • ajută la menținerea unei greutăți sănătoase;
  • crește șansele de remisie diabetică.

Diferența dintre hrana uscată și cea umedă pentru pisici cu diabet

Alegerea tipului de hrană potrivit pentru o pisică diabeticǎ este esențială pentru menținerea glicemiei în limite normale. Atât hrana umedă, cât și cea uscată pot fi folosite în tratamentul diabetului, dar au avantaje și dezavantaje diferite.

hrană umedă vs. hrană uscată

În general, hrana umedă este alegerea ideală pentru controlul diabetului, dar fiecare pisică este diferită. Unele tolerează mai bine combinația dintre hrană umedă și uscată. Medicul veterinar va stabili proporțiile și tipul de dietă potrivit, în funcție de vârstă, greutate și tratamentul cu insulină.

Exemple de ingrediente benefice și ce alimente trebuie evitate

O pisică diagnosticată cu diabet are nevoie de o hrană echilibrată, cu ingrediente care ajută la stabilizarea glicemiei și mențin masa musculară. Alegerea corectă a hranei poate face diferența între o pisică echilibrată și una cu variații frecvente de zahăr în sânge.

Ingrediente benefice pentru pisicile cu diabet

Hrana ideală pentru o pisică diabeticǎ trebuie să conțină proteine animale de calitate, grăsimi bune și foarte puțini carbohidrați. Printre cele mai benefice ingrediente se numără:

  • Carne slabă: pui, curcan, vită, iepure sunt surse excelente de proteine ușor digerabile.
  • Organe în cantități moderate: ficat, inimă, rinichi – bogate în vitamine și minerale naturale.
  • Grăsimi sănătoase: ulei de somon sau alte surse de acizi grași omega-3, care susțin metabolismul și sănătatea pielii.
  • Fibre naturale (ex. pulpa de sfeclă, psyllium, celuloză) – ajută la digestie și mențin glicemia mai stabilă.
  • Apă din abundență este esențială, mai ales dacă pisica primește hrană uscată.

 Caută pe etichetă formule în care carnea este primul ingredient și evită hranele unde cerealele sau amidonul apar printre primele componente.

Alimente și ingrediente care trebuie evitate

Unele ingrediente cresc rapid glicemia și pot face tratamentul mai greu de controlat. Evită următoarele:

  • Zahăr, glucoză, sirop de porumb – pot fi ascunse în hrana de slabă calitate sau în recompense.
  • Cereale (grâu, porumb, orez, orz) – sunt surse majore de carbohidrați.
  • Cartofi, mazăre, morcovi, tapioca – deși par „naturale”, conțin amidon și cresc nivelul de zahăr din sânge.
  • Hrana semi-umedă colorată sau cu arome artificiale – de obicei are adaos de zaharuri și conservanți.
  • Recompense comerciale dulci sau crocante – înlocuiește-le cu bucățele mici de carne fiartă (pui, curcan).

Recomandări practice privind mesele zilnice

Stabilirea unui program fix de hrănire

  • Hrănește pisica de 2 ori pe zi, la intervale regulate (de obicei la 12 ore).
  • Administrează insulina imediat după masă, astfel te asiguri că pisica a mâncat și reduci riscul de hipoglicemie.
  • În unele cazuri, se pot oferi mese mici și dese de-a lungul zilei, mai ales dacă pisica are un apetit mare sau primește doze mici de insulină.

Cantitatea potrivită de hrană = aportul caloric zilnic necesar

  • Urmează recomandările medicului veterinar privind aportul caloric zilnic.
  • Monitorizează greutatea pisicii – scăderea bruscă sau creșterea în greutate pot indica o doză incorectă de insulină sau o dietă neadaptată.
  • Dacă folosești hrană umedă, măsoară porțiile înainte de masă (cu cântarul de bucătărie, nu „după ochi”).

Hidratarea este esențială!

  • Pisicile diabetice trebuie să aibă apă proaspătă mereu la dispoziție.
  • Poți încuraja consumul de apă folosind fântâni speciale – multe pisici preferă apa în mișcare.
  • Dacă pisica mănâncă preponderent hrană uscată, suplimentează hidratarea cu puțină hrană umedă.

Îngrijirea zilnică a pisicii cu diabet

Pentru ca pisica ta diabeticǎ să ducă o viață lungă și echilibrată, ține minte regulile de bază:

Hrănire constantă

  • Oferă mese regulate, la ore fixe (de obicei, de 2 ori pe zi).
  • Alege hrană umedă, bogată în proteine și săracă în carbohidrați.
  • Evită gustările dulci, cerealele și resturile de la masă.

Administrarea insulinei

  • Respectă doza și ora recomandată de medic.
  • Administrează insulina după masă, nu pe stomacul gol.
  • Notează zilnic ora și doza.

Monitorizarea pisicii

  • Măsoară periodic glicemia (acasă sau la cabinet).
  • Urmărește semnele generale: sete, apetit, greutate, energie.
  • Sună medicul dacă apar schimbări bruște de comportament.

Hidratare

  • Asigură apă proaspătă non-stop.
  • Încurajează consumul de apă cu o fântână de băut.

Vizite regulate la veterinar

  • Controale la fiecare 3–6 luni, cu analize de sânge și urină.
  • Reevaluare a dietei și a tratamentului la nevoie.

Rutina zilnică, răbdarea și colaborarea cu medicul veterinar sunt cheia pentru o pisică diabeticǎ fericită și stabilă.

Citește articolul Lasă un comentariu

Cum să gestionăm eficient semnele stresului la pisici

pisică neagră întinsă pe un covor

Dacă o pisică ar merge la Pisicolog din cauza stresului, s-ar așeza probabil cu spatele la psiholog și, după câteva secunde de tăcere, ar spune răstit: „Nimic nu mai e cum era. Ieri, totul mirosea a bine. Azi, omul meu a plecat și a lăsat un haos în casă. Nimeni nu mi-a dat gustarea la ora fixă, perdeaua s-a mișcat suspect de două ori, iar acel aspirator blestemat a ieșit din dulap și m-a făcut să sar doi metri în sus. M-am ascuns sub pat și am refuzat să mănânc. Ce altceva era de făcut?” Pisicologul, calm, ar încuviința și ar nota în carnet: „Stres manifestat prin retragere, pierderea apetitului și hipervigilență. Cauze multiple: schimbări în rutină, zgomote neașteptate, absența stăpânului. Recomand susținere emoțională, stimulare pozitivă și supliment natural de echilibrare comportamentală – Feliway Snack.”

Stresul la pisici – o problemă frecvent ignorată

Pisicile sunt animale sensibile, deși pot părea distante sau imperturbabile. Micile schimbări în rutina lor, de la mutarea mobilei până la plecarea stăpânului pentru câteva zile, pot declanșa episoade de anxietate. Din păcate, semnele nu sunt mereu evidente.

O pisică nervoasă poate începe să se ascundă, să miaune excesiv, să urineze în afara litierei sau chiar să refuze mâncarea.

Pisica nu mănâncă de 2 zile – este stresul de vină?

Una dintre cele mai alarmante reacții la stres este pierderea apetitului. Dacă pisica nu mănâncă de 2 zile, este esențial mai întâi să excluzi o cauză medicală printr-un control veterinar. Dar dacă nu există o problemă fizică, anxietatea este suspectul principal.

Aceasta poate fi declanșată de:

  • plecarea stăpânului în vacanță
  • apariția unor zgomote neașteptate (renovări, electrocasnice noi)
  • mirosuri necunoscute (de exemplu, de la un nou covor sau un nou animal)
  • schimbarea locației bolului, litierei sau patului

Pisica agitată – cauze mai puțin evidente

O pisică agitată poate părea doar jucăușă, dar dacă manifestă comportamente repetitive (aleargă în cerc, sapă obsesiv, se linge prea mult sau stă nemișcată ore întregi), poate fi din cauza stresului cronic și trebuie să iei măsuri imediat.

Ce le sperie pe pisici, în mod obișnuit:

  • mișcările bruște
  • persoane necunoscute
  • mirosuri puternice (parfumuri, soluții de curățat)
  • absența unor obiecte familiare
  • lipsa unui spațiu sigur unde să se retragă

Pisici nervoase – cum le recunoști

Pisicile nervoase sunt ușor de speriat, au o postură tensionată, cu urechile date pe spate și coada agitată. Pot scuipa, sâsâi sau, din contră, se pot retrage complet. Anxietatea la pisici nu se exprimă întotdeauna vocal – uneori este tăcută, dar la fel de periculoasă.

Cum reducem stresul la pisici – pași esențiali

  1. Respectă rutina – Pisicile iubesc predictibilitatea. Hrănirea la aceleași ore, momentele de joacă și liniștea din jurul orei de somn le ajută să se simtă în siguranță.
  2. Oferă spații de refugiu – Cutii de carton, paturi ascunse, rafturi înalte – orice loc în care pisica se poate retrage singură este esențial.
  3. Folosește gustări de calmareFeliway Snack este o opțiune excelentă pentru susținerea pisicilor stresate. Aceste gustări conțin ingrediente active cu efect calmant, testate pentru reducerea anxietății.
  4. Joacă zilnică și stimulare mentală – Joaca cu undițe, puzzle-uri alimentare sau sesiuni scurte de vânătoare (cu jucării) pot ajuta la descărcarea energiei negative și la echilibrarea emoțională.
  5. Evită pedepsele sau tonul ridicat – O pisică speriată nu înțelege pedepsele. Este important să fii calm, blând și să-i oferi încredere.
pisică ce primește o recompensă de la stăpân

Când stresul devine cronic – cere ajutor

Dacă pisica ta manifestă semne de anxietate de mai bine de două săptămâni, iar măsurile simple nu funcționează, este momentul să consulți un medic veterinar.

Combinația între rutină, spațiu sigur și suport alimentar – cum este Feliway Snack – poate face diferența între o pisică care suferă în tăcere și una care își regăsește echilibrul.

Stresul la pisici este real și uneori mai frecvent decât putem crede. Din fericire, cu răbdare, înțelegere și soluții adecvate – cum este Feliway Snack – putem ajuta pisica să-și recapete starea de bine și să trăiască într-un mediu sigur, stabil și armonios, cu tine.

Zile frumoase împreună să aveți!

pisică și stăpân care se joacă

Citește articolul Lasă un comentariu

De ce pisica nu mănâncă. Cauze frecvente și soluții recomandate de specialiști

pisică în fața unui bol de hrană

Pisica ta a început să refuze mâncarea sau mănâncă mult mai puțin decât de obicei? Pentru orice iubitor de feline, lipsa apetitului poate fi un motiv de îngrijorare, mai ales atunci când pisica este de obicei pofticioasă sau are un program alimentar constant. Refuzul hranei nu este doar o simplă toană. De multe ori acesta poate semnala fie o problemă de sănătate, fie o situație de stres sau chiar o nemulțumire față de tipul de hrană oferit.

În acest articol vom răspunde la întrebarea „de ce pisica nu mănâncă?” analizând cauzele frecvente și explicând cum îți poți ajuta prietenul felin să-și recapete pofta de mâncare. De la afecțiuni medicale și schimbări în mediul înconjurător, până la soluții practice și produse recomandate, vei găsi mai jos toate informațiile de care ai nevoie pentru a lua cele mai bune decizii pentru sănătatea și bunăstarea pisicii tale.

De ce pisica nu mănâncă. Când devine o problemă

Pisicile sunt, prin natura lor, animale selective și uneori pot refuza mâncarea din motive aparent banale: poate nu le place textura, gustul, forma castronului sau locul unde este așezat bolul. Totuși, atunci când lipsa apetitului durează mai mult de 24–48 de ore, situația devine serioasă și necesită atenție. Organismul pisicii este sensibil, iar perioadele prelungite fără hrană pot duce la complicații grave, cum ar fi lipidoza hepatică (o afecțiune periculoasă a ficatului).

De aceea, este important să observi comportamentul pisicii și să te întrebi: refuză mâncarea ocazional, dar rămâne activă și jucăușă, sau prezintă și alte semne precum letargie, vomă, diaree, respirație greoaie ori pierdere în greutate? În primul caz, poate fi vorba de o mică toană sau de un disconfort trecător. În al doilea, este recomandat să consulți cât mai repede un medic veterinar.

Cauze posibile pentru lipsa apetitului la pisici

Atunci când o pisică refuză hrana, motivele pot fi diverse de la afecțiuni medicale până la factori emoționali sau de mediu. În cabinetele veterinare, acestea sunt printre cele mai frecvent întâlnite cauze pentru lipsa poftei de mâncare la pisici. Este important să le cunoști pentru a înțelege când situația poate fi gestionată acasă și când este necesar să apelezi la ajutorul unui specialist.

Probleme de sănătate – de la boli digestive la afecțiuni dentare și respiratorii

Una dintre primele explicații pentru care pisica nu mănâncă poate fi o problemă medicală. Afecțiunile sistemului digestiv (gastroenterite, inflamații intestinale, hepatice sau ale pancreasului) afectează apetitul și pot fi însoțite de vărsături, diaree sau scădere în greutate.

La fel de frecvente sunt și problemele dentare. Tartrul, gingivita, stomatita sau dinții afectați de carii ori fracturi fac ca hrănirea să devină dureroasă, iar pisica va evita bolul de mâncare. Un indiciu tipic este atunci când felina se apropie de hrană, pare interesată, dar se retrage rapid sau mestecatul este deficitar.

De asemenea, pisicile se orientează foarte mult după miros atunci când aleg să mănânce. Dacă acesta este afectat de o problemă respiratorie (rinită, viroze, infecții ale căilor respiratorii superioare), pofta de mâncare scade semnificativ. O pisică răcită sau congestivă poate părea dezinteresată de hrană nu pentru că nu îi este foame, ci pentru că pur și simplu nu îi mai simte mirosul.

Ignorarea acestor semne poate duce la agravarea bolii. De aceea, dacă refuzul hranei persistă mai mult de 24–48 de ore sau este asociat cu simptome precum letargie, halitoză (respirație urât mirositoare), respirație dificilă, salivație excesivă ori schimbări de comportament, vizita la medicul veterinar nu trebuie amânată.

Stresul și schimbările în mediu – mutări, zgomote, animale noi

Pisicile sunt animale de rutină și se simt în siguranță atunci când mediul lor rămâne stabil și previzibil. Orice schimbare bruscă poate declanșa stres și anxietate, iar un simptom frecvent al acestor stări este refuzul hranei.

Mutarea într-o locuință nouă, apariția unui nou membru în familie (om sau animal), zgomotele puternice (renovări, petarde, electrocasnice) sau chiar schimbarea locului unde este așezat bolul pot perturba obiceiurile zilnice ale pisicii. Unele feline reacționează retrăgându-se și refuzând mâncarea, chiar dacă anterior erau pofticioase.

De multe ori, lipsa apetitului cauzată de stres este temporară și se ameliorează pe măsură ce pisica se obișnuiește cu noua situație. Totuși, dacă perioada de refuz se prelungește sau este însoțită de alte semne de anxietate (agitație, ascundere excesivă, vocalizări frecvente), este bine să consulți medicul veterinar sau să iei în considerare produse menite să reducă stresul felinelor (difuzoare cu feromoni, suplimente calmante).

Gama de produse Feliway este bazate pe analogi ai feromonilor felini, menite să transmită pisicii o stare de siguranță și liniște în mediul în care trăiește. Acestea se găsesc sub formă de difuzor pentru priză (ideal pentru locuințe), spray (util pentru transport sau spații noi) și, mai recent, chiar sub formă de comprimate, ușor de administrat în perioade stresante.

Hrana nepotrivită sau schimbată brusc

Pisicile sunt animale sensibile și selective atunci când vine vorba de alimentație. O schimbare bruscă a hranei fie că vorbim de trecerea de la un brand la altul, de la hrană umedă la uscată sau de introducerea unei rețete noi, poate duce la refuzul mâncării. Felinele au nevoie de timp pentru a se adapta la gust, textură și miros, iar dacă schimbarea este prea rapidă, pot reacționa negativ.

De asemenea, hrana nepotrivită ca formulă sau calitate poate provoca disconfort digestiv (balonare, diaree, vărsături), iar pisica va asocia experiența negativă cu bolul de mâncare. Acest lucru se întâmplă mai ales la pisicile cu sensibilități digestive sau intoleranțe alimentare.

Pentru a evita astfel de probleme, orice schimbare de hrană trebuie făcută treptat, pe parcursul a 7–10 zile. Amestecă porții mici din hrana nouă cu cea veche, crescând progresiv proporția. Astfel, pisica are timp să se obișnuiască, iar riscul de tulburări digestive este mult redus.

Paraziți interni sau alte probleme digestive

O altă cauză des întâlnită pentru lipsa apetitului la pisici o reprezintă paraziții interni. Chiar și pisicile de apartament pot fi expuse riscului de infestare, fie prin contact indirect cu ouăle paraziților aduse pe încălțăminte, fie prin consumul de carne crudă sau gătită insuficient. Viermii intestinali, giardia sau coccidioza pot provoca pierderea poftei de mâncare, diaree, balonare, scădere în greutate și blană ternă.

Deparazitarea internă la pisici este recomandată o dată la 3 luni, ca măsură de prevenție împotriva paraziților intestinali. Pentru o monitorizare completă a stării de sănătate, este util ca o dată pe an, în cadrul analizelor periodice, să se efectueze și un examen coproparazitologic. Dacă rezultatul indică prezența paraziților, tratamentul trebuie adaptat pentru a elimina speciile identificate.

Pe site-ul nostru găsești o gamă variată de produse pentru deparazitarea internă a pisicilor, astfel încât să alegi soluția potrivită în funcție de recomandarea medicului veterinar.

Pe lângă paraziți, și alte probleme digestive pot afecta apetitul. Ghemotoacele de blană (trichobezoari), inflamațiile stomacului sau intestinelor, intoleranțele alimentare ori ingerarea de obiecte străine (fir de ață, bucăți de plastic) pot provoca disconfort și refuzul hranei.

Pentru a preveni formarea tichobrezoarelor, există paste speciale cu malt, care ajută la eliminarea firelor de blană pe cale naturală. Administrate regulat, acestea contribuie la o digestie sănătoasă și la o pisică mai fericită.

Probleme de comportament sau mofturi alimentare

Nu de puține ori, lipsa apetitului la pisici nu are o cauză medicală, ci ține de comportament sau… mofturi. Felinele pot deveni selective dacă primesc frecvent gustări între mese, dacă hrana nu este suficient de proaspătă sau dacă bolul nu este curățat regulat. În aceste situații, ele pot refuza hrana obișnuită și așteaptă alternative mai atractive.

Un alt aspect mai puțin cunoscut este „whiskers fatigue” – oboseala mustăților. Mustățile pisicii sunt extrem de sensibile și funcționează ca niște senzori. Atunci când trebuie să mănânce dintr-un bol adânc sau îngust, mustățile ating constant marginile, ceea ce le poate provoca disconfort sau chiar durere ușoară. În astfel de cazuri, pisica poate refuza să mănânce, nu pentru că nu îi place hrana, ci pentru că actul de a mânca devine neplăcut. Soluția este simplă: folosirea unor boluri late și puțin adânci, special concepute pentru pisici.

De asemenea, pisicile pot dezvolta preferințe clare pentru anumite texturi sau arome (hrană uscată vs. umedă, pește vs. pui etc.). În astfel de cazuri, răbdarea și experimentarea graduală cu diverse tipuri de hrană te pot ajuta să descoperi ce îi place cel mai mult.

Soluții practice pentru a stimula pofta de mâncare la pisici

Încălzirea hranei sau schimbarea texturii (uscată vs. umedă)

Pisicile sunt foarte atente la miros și textură atunci când vine vorba de hrană. Încălzirea ușoară a hranei umede (10 – 15 secunde la microunde) poate intensifica aroma și o face mai atractivă pentru feline. De asemenea, merită încercate diferite texturi. Unele pisici preferă consistența fină de pate, altele savurează bucățelele în sos, în jeleu sau în suc propriu. Oferind mai multe variante, vei descoperi ce tip de hrană îi place cel mai mult pisicii tale.

Hrana uscată poate fi alternată cu cea umedă sau chiar hidratată ușor cu apă caldă pentru a o face mai apetisantă și mai ușor de mestecat.

Crearea unui mediu liniștit și sigur în jurul locului de masă

Un factor important pentru stimularea apetitului este mediul în care pisica mănâncă. Zgomotele, mișcările bruște sau prezența altor animale pot descuraja pisica să se apropie de bol. Alege un colț liniștit al casei pentru hrănire și menține o rutină zilnică.

De asemenea, contează și accesoriile folosite. Bolurile late și puțin adânci, din materiale de calitate (ceramică, inox), previn „whiskers fatigue” și fac hrănirea mai confortabilă. Un preșuleț special sub bol ajută la delimitarea zonei de masă și menține spațiul curat.

Produse utile de pe Petmart pentru pisici cu apetit scăzut

Lipsa poftei de mâncare la pisici nu trebuie ignorată. De multe ori poate fi doar un episod trecător sau un mic moft, dar în anumite situații poate semnala o problemă de sănătate care necesită atenția medicului veterinar. Observarea atentă a comportamentului pisicii, menținerea unei rutine alimentare și alegerea unor produse potrivite joacă un rol esențial în bunăstarea ei.

Citește articolul Lasă un comentariu

Top 10 rase de câini mici. Companioni adorabili și ușor de îngrijit

Câinii de talie mică sunt printre cei mai apreciați companioni datorită aspectului lor adorabil, personalității jucăușe și faptului că se adaptează ușor chiar și în apartamente. Mulți dintre viitori stăpâni aleg o rasă mică din motive practice, dar este important de știut că fiecare câine are nevoi specifice de îngrijire, mișcare și socializare.

Ce trebuie să știi înainte să alegi un câine de talie mică?

Înainte de a te decide asupra rasei, este bine să ții cont de nivelul tău de activitate, timpul pe care îl poți dedica zilnic, dar și de caracteristicile fiecărei rase. Un câine mic nu înseamnă neapărat un câine „fără pretenții”, unii sunt mai energici și au nevoie de multă mișcare, alții sunt mai liniștiți și se potrivesc cu un stil de viață relaxat.

În continuare, îți prezentăm top 10 rase de câini mici care cuceresc inimile stăpânilor prin frumusețea și personalitatea lor, dar și prin faptul că sunt relativ ușor de îngrijit.

Top 10 cele mai populare rase de câini mici în România

  1. Bichon Frise

Bichonul Frise este un câine alb, pufos, cu blană hipoalergenică și personalitate jucăușă. Este vesel, prietenos și se înțelege bine cu copiii și alți câini. Ușor de dresat și adaptabil, este un companion ideal pentru viața la oraș. Farmecul și energia lui cuceresc instant orice familie.

2. Yorkshire Terrier

    Yorkshire Terrierul este mic, dar plin de personalitate și curaj. Blana sa lungă, mătăsoasă, seamănă cu părul uman și îl face potrivit pentru persoanele alergice. Este un câine loial, vioi și uneori încăpățânat, dar extrem de atașat de stăpân. Ideal pentru viața la oraș, Yorkie este un veritabil „terrier de buzunar”.

    3. Pomeranian

      Pomeranianul este un câine în miniatură cu blană bogată și personalitate expansivă. Este inteligent, ușor de dresat și mereu dornic să fie în centrul atenției. Deși mic, are un spirit de paznic vigilent și se adaptează atât la viața de apartament, cât și la curte. Este jucăuș și adoră să-și distreze stăpânul.

      4. Shih Tzu

        Shih Tzu este un câine vesel și afectuos, supranumit „câinele-leu”. Este solid pentru dimensiunea lui, cu o blană lungă și frumoasă, care necesită toaletaj frecvent. Se potrivește perfect în apartament și adoră să petreacă timp în brațele stăpânului. Este blând cu copiii și foarte sociabil.

        5. Chihuahua

          Chihuahua este cel mai mic câine din lume, dar cu o atitudine de „mare șef”. Este devotat, inteligent și foarte expresiv, cu urechi mari și ochi luminoși. Se adaptează bine la viața de apartament, dar are nevoie de dresaj și protecție la frig. Nu este recomandat pentru joacă dură cu copiii.

          6. Cavalier King Charles Spaniel

            Cavalierul combină eleganța unui câine de curte cu energia unui spaniel de vânătoare. Este blând, afectuos și iubește compania copiilor și a altor animale. Adaptabil, poate fi atât jucăuș și activ, cât și un adevărat „câine de canapea”. Blana sa mătăsoasă și expresia dulce a ochilor îl fac inconfundabil.

            7. Bichon Maltese

              Maltese-ul este un câine mic, elegant, cu blană albă, mătăsoasă și personalitate jucăușă. Este afectuos, prietenos cu toată lumea și un bun câine de pază în miniatură. Deși are un aer aristocratic, este rezistent și se adaptează relativ ușor. Necesită periaj regulat și răspunde bine la dresaj blând.

              8. Poodle Toy

                Deși mic, Pudelul Toy are o eleganță aristocratică și o inteligență aparte. Blana sa crețulie este hipoalergenică, iar rasa se distinge prin energie, agilitate și ușurință în dresaj. Pudelii sunt extrem de versatili: sportivi, jucăuși și mereu dornici să învețe. În orice variantă de talie (Standard, Mini, Toy), păstrează aceleași proporții armonioase și aceeași voiciune.

                9. Pekingese

                  Pekinezul este un câine de companie cu alură regală și mers legănat distinctiv, creat în China antică pentru familiile nobile. Are un aspect compact și blană bogată, cu „coamă de leu” în jurul gâtului. Este devotat stăpânului, dar și independent, cu o personalitate puternică. Poate fi un bun câine de pază și tolerează copiii, însă nu acceptă joaca dură.

                  10. Boston Terrier

                    Boston Terrierul este un câine mic și energic, recunoscut pentru blănița sa „smoking” elegantă și ochii mari, prietenoși. Este echilibrat, ușor de îngrijit și foarte atașat de oameni. Ideal pentru viața la oraș, Bostonul iubește plimbările și compania stăpânului. Este jucăuș, inteligent și mereu gata să aducă zâmbete. Nu degeaba i se spune „Gentlemanul American”.

                    Produse esențiale pentru câinii de talie mică

                    Hrană adaptată pentru nevoile nutriționale ale câinilor mici

                    Câinii de talie mică au un metabolism mai rapid decât rasele mari, ceea ce înseamnă că au nevoie de mese mai dense nutritiv și porții mai mici, dar mai frecvente. Nu este suficient să alegi hrana doar în funcție de mărimea câinelui – trebuie să ții cont și de vârstă, nivelul de activitate, eventualele alergii sau sensibilități digestive și starea generală de sănătate. Hrana potrivită ajută la menținerea unei greutăți sănătoase, la sănătatea dentară și la un sistem imunitar puternic. Produsele special create pentru rase mici conțin nutrienți echilibrați, vitamine și minerale adaptate necesităților lor specifice, contribuind la energie, vitalitate și o blană sănătoasă și lucioasă.

                    Descoperă cele mai bune opțiuni de hrană pentru câini mici în magazinul nostru!

                    Hamuri, lese și accesorii confortabile pentru câini mici

                    Câinii de talie mică au o conformație delicată, astfel încât hamurile și lesele trebuie să fie ușoare, moi și ajustabile pentru a nu provoca disconfort sau presiune pe gât și spate. Un ham potrivit distribuie uniform forța, prevenind eventualele probleme articulare și oferind în același timp siguranță în timpul plimbărilor. Lesele, zgărzile și alte accesorii trebuie să fie dimensionate corect pentru talia și greutatea lor, astfel încât să fie confortabile și sigure. Accesoriile adaptate fac plimbările mai plăcute, ajută la controlul câinelui în oraș sau parc și contribuie la o experiență pozitivă, reducând stresul atât pentru animal, cât și pentru stăpân.

                    Alegerea unui câine de talie mică poate aduce bucurie, afecțiune și companie zilnică, dar este important să iei în considerare nevoile specifice ale fiecărei rase: alimentația, exercițiile, temperamentul și confortul lor. Hrana corectă, accesoriile adaptate și atenția constantă fac diferența între un câine fericit și unul stresat sau predispus la probleme de sănătate.

                    Indiferent dacă îți dorești un companion jucăuș, un câine calm pentru apartament sau un prieten inteligent și ușor de dresat, rasele mici oferă o varietate de personalități și nevoi. Pentru a le oferi tot ce au nevoie, poți găsi pe site-ul Petmart hrană special formulată și accesorii adaptate dimensiunii și stilului lor de viață. Astfel, atât tu, cât și micuțul tău prieten cu patru picioare, vă veți bucura de clipe pline de armonie și veselie.

                    Citește articolul Lasă un comentariu

                    Top 5 cele mai frumoase rase de pisici. Sunt apreciate pentru aspectul lor aparte

                    mai multe rase de pisici

                    Câinii sunt adesea numiți „cei mai buni prieteni ai omului”, dar pisicile au reușit să-și construiască propriile relații speciale cu noi. De fapt, există dovezi care sugerează pisicile s-au domesticit singure, profitând cu grație de prezența și protecția oamenilor.

                    Chiar dacă uneori par independente, capricioase sau greu de mulțumit, frumusețea lor te face să uiți imediat că, într-un fel, ai devenit servitorul lor personal. Și, la urma urmei, cum ai putea rezista torsului lor liniștitor, reflexelor de ninja sau personalității pline de surprize?

                    Dincolo de frumusețea lor aparte, pisicile oferă companie, afecțiune necondiționată, reduc stresul și chiar contribuie la o inimă mai sănătoasă. Nu cer la fel de multă întreținere ca alte animale, țin dăunătorii la distanță și, contrar miturilor, se pot înțelege de minune și cu un câine din casă.

                    Dar, cum ești deja aici, probabil nu mai trebuie să-ți demonstrăm cât de minunate sunt prietenele noastre feline. Așa că hai să ne bucurăm împreună de farmecul și eleganța celor mai frumoase rase de pisici!

                    Cum definim frumusețea la o pisică? Blana, ochii, silueta și comportamentul

                    Frumusețea unei pisici nu se rezumă doar la aspectul exterior, ci este un amestec fascinant între blana catifelată, ochii expresivi, silueta elegantă și comportamentul unic. O pisică poate cuceri prin blana lungă și pufoasă sau, dimpotrivă, prin părul scurt și lucios. Ochii mari, de culori hipnotizante, îi dau un farmec aparte, iar silueta (fie suplă și atletică, fie rotundă și adorabilă) o face irezistibilă. La toate acestea se adaugă personalitatea: jucăușă, afectuoasă sau mai independentă, fiecare pisică are propria formă de frumusețe.

                    Top 5 rase de pisici recunoscute pentru frumusețea lor

                    Pisica Persană – regina blănii lungi și a privirii blânde

                    pisică persană care stă pe scaun

                    Pisica Persană este simbolul eleganței feline: liniștită, blândă și mereu cu ochii mari și expresivi ațintiți spre familie. Nu e genul care să se cațere pe perdele sau să sară pe frigider, preferă să-și păstreze demnitatea și să supravegheze casa de la nivelul solului sau dintr-un fotoliu confortabil.

                    Are nevoie, însă, de îngrijire atentă. Blana lungă și spectaculoasă trebuie periată zilnic, iar ochii și năsucul ei adorabil trebuie curățate regulat pentru a evita problemele. În schimb, te vei bucura de un companion afectuos, care comunică printr-un mieunat delicat și care îți întoarce dragostea înzecit.

                    Maine Coon – uriașul blând cu o personalitate jucăușă

                    pisică maine coon care stă pe podea

                    Deși la prima vedere pare un motan serios și impunător, Maine Coon este de fapt un uriaș blând și iubitor de oameni. Mulți îl compară cu un câine datorită afecțiunii lui, dar fără partea de „vreau atenție non-stop”. Îi place să fie aproape de familie, dar nu e genul lipicios.

                    Crește lent și ajunge adult abia pe la 3-5 ani, însă păstrează spiritul jucăuș de pisoi toată viața. Este inteligent și poate fi chiar dresat să facă mici trucuri. În ciuda dimensiunilor, mieunatul lui seamănă mai degrabă cu ciripitul unei păsări: un contrast adorabil!

                    Blana lungă e mai ușor de întreținut decât pare: două perieri pe săptămână sunt suficiente, plus un mic control la ochi și urechi. Dacă înveți pisoiul de mic cu rutina de grooming, vei avea un companion răbdător și extrem de simpatic.

                    British Shorthair – eleganță britanică și ochi de chihlimbar

                    pisică british shorthair cu ochii închiși

                    British Shorthair este definiția calmului și a echilibrului, o pisică prietenoasă, dar deloc gălăgioasă sau solicitantă. Îi place să fie aproape de tine și să te urmărească prin casă, însă de obicei se mulțumește să se tolănească pe canapea, supraveghind liniștită tot ce faci.

                    Ca pui este energică și jucăușă, dar pe măsură ce crește (pe la 3-5 ani ajunge la maturitate deplină), preferă mai degrabă relaxarea decât joaca non-stop. Este o pisică încrezătoare, care nu se intimidează ușor nici în fața străinilor.

                    Blana scurtă și deasă are nevoie de un periaj săptămânal, iar în perioadele de năpârlire puțin mai des. Fiind o rasă mai liniștită, are tendința să „adune colăcei”, așa că trebuie să ai grijă la porțiile de mâncare. În schimb, te vei bucura de un companion elegant, cu ochi mari de chihlimbar, care emană rafinament britanic pur.

                    Ragdoll – frumusețe și afecțiune într-un singur ghem de blană

                    pisică ragdoll întinsă pe spate

                    Numele de „Ragdoll” („păpușă de cârpă”) i se potrivește perfect, pentru că atunci când o iei în brațe, se lasă complet moale și relaxată. Este o pisică extrem de afectuoasă, care te întâmpină la ușă, te urmărește prin casă și profită de orice ocazie pentru a se cuibări lângă tine.

                    Se înțelege de minune cu copiii și cu alte animale, fiind o fire calmă și sociabilă. Nu este o atletă înnăscută, preferă mai mult relaxarea decât acrobațiile, dar adoră interacțiunea și joaca. Unii Ragdoll chiar pot fi plimbați în lesă sau aduc jucării la comandă.

                    Deși are blană lungă și spectaculoasă, întreținerea este surprinzător de ușoară: un periaj săptămânal e suficient pentru a o menține frumoasă și sănătoasă. În sezonul rece, blana devine mai deasă, iar Ragdoll-ul îți va părea și mai impresionant.

                    Bengal – apariție sălbatică, suflet domestic

                    pisică bengal care merge prin apă

                    Bengalul nu e deloc o pisică fragilă, este un adevărat atlet, cu corp musculos și agilitate de felină sălbatică. Blana sa pătată sau marmorată îl face să pară ieșit direct din junglă, dar, în realitate, este foarte atașat de familia lui.

                    Are însă o energie explozivă și un spirit jucăuș care cer un stăpân activ și implicat. Bengalul e inteligent, curios și mereu pus pe șotii. Îi place să aducă jucării, să învețe trucuri și chiar să exploreze locuri neobișnuite din casă.

                    Îngrijirea blănii este simplă: un periaj regulat îl menține strălucitor, iar uneori chiar o baie, lucru pe care mulți Bengals îl acceptă cu plăcere, pentru că adoră apa.

                    Produse esențiale pentru îngrijirea pisicilor de rasă: Ce nu trebuie să-ți lipsească

                    Hrană premium pentru fiecare tip de rasă

                    Deși toate pisicile au aceleași nevoi de bază: proteine de calitate, grăsimi sănătoase și un aport corect de vitamine și minerale, fiecare rasă poate avea cerințe nutriționale ușor diferite, în funcție de talie, nivel de activitate, tipul de blană sau predispoziția la anumite afecțiuni. O hrană premium nu doar că oferă ingrediente de calitate superioară, dar este adesea adaptată pentru a răspunde acestor particularități. Astfel, alegerea corectă a hranei în funcție de rasă poate contribui la o blană mai sănătoasă, un tranzit digestiv echilibrat și o viață mai lungă și mai activă a pisicii.

                    CategorieCe trebuie să conțină hrana premium pentru pisiciDetalii importante
                    Proteine de calitateCarne proaspătă (pui, curcan, vită, rață, pește)Min. 30–40% proteină brută; sursă principală: carne, nu cereale; taurina este obligatorie
                    Grăsimi sănătoaseUlei de pește, carne de pui/somon15–25% grăsime; acizi grași Omega-3 și Omega-6 pentru piele și blană
                    CarbohidrațiÎn cantitate redusăIdeal <20%; fără porumb, grâu, soia, derivate vegetale ieftine
                    Vitamine și mineraleA, D, E, K, complex B; calciu, fosfor, magneziu, zincRaport Ca:P – 1,1–1,3:1; necesare pentru oase, dinți, metabolism
                    Fibre digestivePulpă de sfeclă, psyllium, dovleacAjută la tranzit și eliminarea brezoarelor
                    Apă / umiditate70–80% în hrana umedăFoarte importantă pentru rinichi și tractul urinar
                    Ingrediente funcționalePre/probiotice, yucca, glucozamină, condroitinăSusțin digestia, reduc mirosul fecalelor, protejează articulațiile

                    Indiferent de rasă sau de recomandările generale, fiecare pisică are propriile nevoi, care depind nu doar de moștenirea genetică, ci și de stilul ei de viață, nivelul de activitate, vârstă și eventualele sensibilități. Tu îți cunoști cel mai bine pisica și poți observa ce tip de hrană îi aduce vitalitate, blană strălucitoare și o stare de bine.

                    Dacă vrei să descoperi hrana premium potrivită pentru pisica ta, te invităm să explorezi selecția de pe site-ul nostru:

                    ➡️  Hrană uscată pentru pisici 🐱

                    ➡️  Hrană umedă pentru pisici 🐱

                    Astfel, vei putea alege varianta care se potrivește cel mai bine prietenei tale feline, oferindu-i o nutriție de calitate și o viață mai sănătoasă.

                    Perii și produse pentru întreținerea blănii

                    De ce este important să periem pisica regulat:

                    • Îndepărtează firele de păr căzute și reduce ghemotoacele.
                    •  Stimulează circulația sanguină la nivelul pielii și menține blana sănătoasă.
                    • Ajută la distribuirea uleiurilor naturale pe firul de păr.
                    •  Întărește legătura dintre tine și pisică, fiind un moment de relaxare.
                    •  Permite observarea timpurie a eventualelor probleme ale pielii (iritații, paraziți, noduli).

                    Poți găsi perii și produse pentru întreținerea blănii adaptate fiecărui tip de pisică în petshop-ul nostru.

                    Produse pentru litieră, jucării și zone de confort pentru pisici pretențioase

                    Pe lângă o alimentație premium și o îngrijire atentă a blănii, pisicile au nevoie și de un mediu care să le ofere siguranță, stimulare și confort. O litieră curată și bine aleasă nu este doar o chestiune de igienă, ci și de bunăstare emoțională pentru pisică, deoarece acestea sunt animale extrem de sensibile la mirosuri și la spațiul personal. În plus, jucăriile interactive și accesoriile de tip ansamblu de joacă sau tuneluri le mențin active, previn plictiseala și reduc comportamentele distructive. Nu în ultimul rând, zonele de confort cum ar fi pernele, paturile moi sau hamacele de fereastră, devin locurile lor preferate de odihnă, unde se pot retrage atunci când doresc liniște.

                    Fie că ai acasă o Persană grațioasă, un Maine Coon uriaș și jucăuș sau un Bengal cu aer sălbatic, frumusețea pisicii tale este unică și merită pusă în valoare. Cu hrană de calitate și accesoriile potrivite, vei avea nu doar „cea mai frumoasă pisică”, ci și cea mai fericită felină. Iar la urma urmei, știm cu toții adevărul: cea mai frumoasă pisică este chiar a ta!

                    Citește articolul Lasă un comentariu

                    Alimente interzise câinilor. Ce nu au voie sub nicio formă, conform medicului veterinar

                    Știai că unele alimente pe care noi le consumăm zilnic pot fi extrem de periculoase pentru câini?

                    Câinii sunt curioși și pofticioși, iar noi, din dorința de a le face pe plac, avem tendința să împărțim cu aceștia din farfuria noastră. Totuși, unele alimente aparent inofensive pentru oameni pot fi extrem de dăunătoare pentru ei. De la simple tulburări digestive până la intoxicații severe, consecințele pot fi serioase. Pentru siguranța prietenului tău blănos, am pregătit o listă cu alimentele care nu au voie sub nicio formă în dieta câinilor.

                    Principalele alimente interzise câinilor

                    Ciocolata – cel mai periculos aliment pentru câini

                    Ciocolata conține teobromină, o substanță pe care câinii nu o pot metaboliza eficient. Chiar și o cantitate mică poate provoca vărsături, agitație, tremurături sau tulburări cardiace. Cu cât ciocolata este mai neagră, cu atât este mai toxică.

                    Ceapă și usturoi – de ce afectează grav sănătatea câinelui

                    Atât ceapa, cât și usturoiul conțin compuși care distrug globulele roșii ale câinelui, ducând la anemie. Riscul apare indiferent dacă sunt crude, gătite sau sub formă de praf de condimente. Simptomele pot include slăbiciune, letargie și probleme digestive.

                    Strugurii și stafidele – toxice chiar și în cantități mici

                    Strugurii și stafidele pot provoca insuficiență renală acută la câini. Nu există o doză considerată sigură, chiar și câteva boabe pot fi periculoase. De aceea, este esențial să nu le lași la îndemâna câinelui și să eviți orice produse care le conțin (prăjituri, cereale, biscuiți).

                    Alte alimente periculoase pentru câini:

                    Alcoolul – chiar și cantități mici pot provoca intoxicație severă, afectând sistemul nervos și ficatul.

                    Cafeaua și alte produse cu cofeină – stimulează excesiv inima și sistemul nervos, ducând la agitație, tremurături și tulburări cardiace.

                    Avocado – conține persină, o substanță toxică pentru câini, care poate provoca vărsături și diaree.

                    Oasele gătite – se pot sparge în așchii ascuțite, crescând riscul de sufocare sau de leziuni interne la nivelul stomacului și intestinelor.

                    Ce simptome apar când câinele mănâncă ceva interzis?

                    • Tulburări digestive ușoare – vărsături, diaree, balonare, disconfort abdominal.
                    • Letargie și slăbiciune – lipsa energiei, somnolență neobișnuită.
                    • Agitație sau tremurături – nervozitate, tremurături musculare, hiperactivitate.
                    • Creșterea ritmului cardiac sau palpitații – semn că inima este afectată.
                    • Dificultăți respiratorii – respirație rapidă sau dificilă.
                    • Anemie sau gingii palide – poate apărea după consumul de ceapă sau usturoi.
                    • Convulsii sau colaps – apar în cazuri de intoxicații severe.
                    • Insuficiență organelor interne – ficat sau rinichi afectați, potențial fatal.

                    Ce alternative sănătoase și sigure poți oferi câinelui tău?

                    Dacă patrupedul tău tânjește după ciocolata ta, îl poți răsfăța fără griji cu ovarinată special creată pentru ei, complet sigură și gustoasă.

                    Când vine vorba de brânză, câinii nu trebuie să fie invidioși pe stăpâni – au propria lor versiune de „assiette de fromages”: treaturile Coucour pe bază de brânză de Himalaya, gustoase, durabile și sănătoase.

                    Twister? Sandwich? Wrapper? Sushi? Recompensele de la Mr. Bandit sunt perfecte pentru toți blănoșii, inclusiv cei mofturoși.

                    Nevoile speciale nu trebuie să însemne mai puțin răsfăț! Cu recompensele Advance, Brit Care, Hill’s, câinele tău se poate bucura de treat-uri gustoase și sigure, indiferent de restricțiile alimentare.

                    Ce spun medicii veterinari despre alimentația corectă la câini

                    Medicii veterinari subliniază mereu că un câine sănătos are nevoie de o dietă echilibrată, adaptată vârstei, greutății și nivelului său de activitate. Hrana formulată special pentru câini conține toți nutrienții esențiali: proteine de calitate, grăsimi, vitamine și minerale, în proporțiile potrivite. Alimentele destinate consumului uman nu pot înlocui hrana pentru câini și, uneori, pot fi chiar periculoase. De aceea, cea mai bună alegere pentru blănosul tău rămâne hrana completă, recomandată de medicul veterinar, la care poți adăuga ocazional recompense sigure și sănătoase.

                    Citește articolul Lasă un comentariu

                    De ce câinii mănâncă iarbă. Ce înseamnă acest obicei și ce poți face pentru animalul tău de companie

                    câine care mănâncă iarbă

                    De ce câinii mănâncă iarbă? Este una dintre cele mai frecvente întrebări pe care și le pun stăpânii de animale atunci când își surprind prietenul patruped ronțăind fire de iarbă în parc sau în curte. Acest comportament este perfect normal la câini și, de cele mai multe ori, nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Totuși, pentru a înțelege mai bine de ce apare acest obicei, trebuie să știm ce semnificație poate avea și când este cazul să îi acordăm o atenție specială. În acest articol vei descoperi principalele explicații pentru care câinii mănâncă iarbă, ce beneficii sau riscuri pot exista și ce poți face ca stăpân responsabil pentru sănătatea animalului tău de companie

                    Este normal ca un câine să mănânce iarbă?

                    Da, în majoritatea cazurilor, a mânca iarbă este un comportament normal la câini și nu indică neapărat o problemă de sănătate. Studiile arată că mulți câini ronțăie iarbă ocazional, fie pentru a-și satisface curiozitatea, fie pentru că le place gustul și textura. Totuși, dacă obiceiul devine frecvent și este însoțit de simptome precum vărsături, diaree, letargie sau lipsa poftei de mâncare, este recomandat să consulți medicul veterinar.

                    Comportament ocazional vs. comportament repetitiv

                    Un câine care mănâncă iarbă doar ocazional nu este un motiv de alarmă. Mulți câini ronțăie câteva fire de iarbă atunci când ies la plimbare, fără ca acest lucru să aibă vreo legătură cu problemele digestive. Totuși, dacă observi că obiceiul devine repetitiv și câinele caută constant iarbă, poate fi un semnal că încearcă să își regleze digestia sau că are o carență nutritivă. Monitorizarea frecvenței și a contextului în care câinele mănâncă iarbă te poate ajuta să înțelegi mai bine cauza.

                    Câinele mănâncă iarbă și vomită: mit sau realitate?

                    Un mit des întâlnit este că toți câinii mănâncă iarbă doar pentru a provoca vărsături. În realitate, studiile arată că doar un procent mic de câini vomită după ce consumă iarbă. Asta înseamnă că legătura dintre iarbă și vărsături nu este atât de directă. De multe ori, câinii pur și simplu se bucură de gust, textură sau de senzația pe care le-o oferă mestecatul firelor de iarbă. Totuși, dacă vărsăturile există și devin frecvente, pot indica o problemă de sănătate.

                    Ce spun studiile despre câinii care consumă iarbă

                    Conform unui studiu realizat de Dr. Benjamin L. Hart și echipa sa de la Universitatea din California – Davis, aproximativ 68% dintre câini consumă iarbă la un moment dat, dar doar aproximativ 8–9% manifestă semne de boală înainte sau vomită după acest comportament. În plus, cercetările experimentale conduse de McKenzie, Brown și Price la University of New England au demonstrat că obiceiul apare mai ales atunci când câinele nu este sătul, ceea ce îl face mai degrabă un comportament legat de apetitul natural decât un semn de sănătate precară.

                    Cele mai întâlnite cauze pentru care câinii mănâncă iarbă

                    Nevoie de fibre sau dezechilibru alimentar

                    Una dintre explicațiile frecvente pentru consumul de iarbă este nevoia de fibre. Câinii, deși sunt carnivori prin natura lor, au nevoie și de o cantitate mică de fibre pentru o digestie sănătoasă. Dacă dieta nu le asigură suficienți nutrienți sau dacă hrana este săracă în fibre, câinii pot încerca să compenseze ronțăind iarbă. În unele cazuri, acest comportament poate indica un mic dezechilibru alimentar, care se corectează ușor prin ajustarea dietei.

                    Plictiseală, anxietate sau stres – factorii emoționali

                    Pe lângă nevoile alimentare, câinii pot mânca iarbă și din motive emoționale. Plictiseala, anxietatea de separare sau stresul pot determina animalul să dezvolte comportamente repetitive, cum ar fi ronțăitul firelor de iarbă. Pentru un câine care petrece mult timp singur sau care nu primește suficientă stimulare fizică și mentală, acest obicei poate deveni o modalitate de eliberare a tensiunii. În aceste cazuri, plimbările mai lungi, jocurile interactive și socializarea îl pot ajuta să renunțe treptat la acest obicei.

                    Curiozitate naturală și comportament instinctual

                    Mulți câini mănâncă iarbă pur și simplu pentru că sunt curioși și le place textura sau mirosul acesteia. Comportamentul are și o componentă instinctuală: strămoșii câinilor, lupii, consumau adesea conținutul stomacal al ierbivorelor, ceea ce le aducea fibre și nutrienți suplimentari. Astfel, pentru câinii domestici de azi, ronțăitul ierbii poate fi un comportament moștenit, care nu indică neapărat o problemă.

                    Ce înseamnă dacă patrupedul mănâncă iarbă frecvent

                    Posibile carențe nutriționale

                    Dacă un câine mănâncă iarbă frecvent, una dintre cauze poate fi o carență nutrițională. Lipsa fibrelor, a unor vitamine sau minerale din alimentația zilnică îl poate face să caute instinctiv iarbă pentru a suplini aceste nevoi. De aceea, este important să îi oferi o hrană de calitate, echilibrată și adaptată vârstei și nivelului său de activitate. În cazul în care consumul de iarbă devine regulat și persistent, un consult veterinar și eventuale analize de sânge pot evidenția lipsurile nutriționale.

                    Indicație de paraziți intestinali sau tulburări digestive

                    Un alt motiv pentru care câinii mănâncă iarbă în mod repetat este disconfortul digestiv sau prezența paraziților intestinali. Unele animale consumă iarbă pentru a stimula tranzitul intestinal sau pentru a calma senzațiile neplăcute din stomac. Dacă observi că patrupedul tău mănâncă iarbă zilnic și are episoade de diaree, scaune cu mucus sau scaune moi, este bine să îi faci un examen coproparazitologic și o coprocultură. Deparazitările regulate și o dietă corectă pot preveni aceste situații.

                    Poate fi un simptom al unei afecțiuni mai grave?

                    Deși în cele mai multe cazuri consumul de iarbă este un obicei normal, atunci când acesta devine obsesiv și este însoțit de vărsături frecvente, pierdere în greutate, letargie sau lipsa poftei de mâncare, poate indica o afecțiune mai serioasă. Probleme precum gastritele cronice, inflamațiile intestinale sau chiar afecțiuni hepatice și pancreatice se pot manifesta prin schimbări în comportamentul alimentar. În astfel de cazuri, este esențial să mergi la medicul veterinar pentru investigații suplimentare.

                    Ce poți face dacă animalul tău de companie mănâncă frecvent iarbă

                    Verificarea dietei: îi oferi o hrană echilibrată și completă?

                    Primul pas atunci când câinele tău mănâncă frecvent iarbă este să verifici dacă primește o hrană de calitate, completă și echilibrată. Hrana uscată sau umedă de pe piață trebuie să acopere toate nevoile nutriționale, inclusiv fibrele necesare pentru o digestie corectă. Dacă patrupedul tău are o dietă preparată în casă sau primește resturi de la masă, există riscul unor carențe nutriționale.

                    Oferirea de activități stimulante – prevenirea plictiselii

                    Un câine care se plictisește sau suferă de anxietate poate apela la obiceiuri precum consumul de iarbă pentru a se calma. Asigură-i plimbări zilnice suficiente, jocuri interactive și jucării de tip puzzle care îi stimulează mintea. În plus, exercițiile de dresaj sau sesiunile de joacă cu alți câini pot reduce nivelul de stres și îl pot ajuta să-și consume energia într-un mod sănătos. Un câine activ și fericit va fi mai puțin predispus să dezvolte comportamente repetitive, cum ar fi ronțăitul ierbii.

                    Vizită la medicul veterinar pentru analize de rutină

                    Dacă observi că patrupedul mănâncă iarbă constant și apar și alte simptome (diaree, vărsături, lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate sau letargie), este momentul să programezi o vizită la medicul veterinar. Analizele de rutină, examenele coproparazitologice și eventualele investigații suplimentare pot identifica rapid dacă există o problemă digestivă, paraziți sau o afecțiune mai gravă. Intervenția timpurie este esențială pentru a menține câinele sănătos și pentru a preveni complicațiile.

                    Faptul că un câine mănâncă iarbă nu este, de cele mai multe ori, un motiv de îngrijorare. În cele mai multe cazuri, acest obicei este normal și are legătură fie cu instinctele naturale, fie cu mici nevoi nutriționale sau emoționale. Totuși, dacă patrupedul tău face acest lucru în mod frecvent și observi și alte simptome, o vizită la medicul veterinar este esențială pentru a exclude posibile afecțiuni.

                    Ca stăpân responsabil, te poți asigura că prietenul tău primește o hrană completă și echilibrată, care să îi ofere toți nutrienții necesari. PetMart îți oferă o gamă variată de hrană premium, suplimente și produse de îngrijire pentru câini, recomandate de specialiști. Alege cele mai bune opțiuni pentru sănătatea și fericirea câinelui tău și transformă fiecare zi într-o experiență plină de energie și vitalitate.

                    Citește articolul Lasă un comentariu

                    Deparazitare la pisici: la cât timp se face, de ce este importantă, principalele metode și recomandări

                    pisici fericite

                    Pisicile sunt mici exploratoare curioase, mereu gata să descopere colțuri noi din casă sau din grădină. Chiar și cele mai îngrijite pisici pot fi expuse paraziților interni și externi, precum purici, căpușe sau viermi intestinali. Deparazitarea pisicii, făcută la intervale regulate, este esențială pentru a-i proteja sănătatea și a preveni afecțiuni care îi pot afecta energia și pofta de joacă. În acest articol îți explicăm la cât timp trebuie să faci deparazitarea la pisici, de ce este importantă, care sunt principalele metode recomandate de medicii veterinari și cum să alegi produsele potrivite pentru prietena ta felină.

                    Ce este deparazitarea și de ce este importantă pentru sănătatea pisicii

                    Deparazitarea este procesul prin care se elimină sau se previn infestările cu paraziți interni și externi la pisici. Acești paraziți pot provoca disconfort, boli și, în unele cazuri, pot pune în pericol viața animalului. Chiar dacă pisica ta trăiește doar în casă, riscul nu este zero deoarece paraziții pot fi aduși pe haine, încălțăminte sau alti vectori (ex. animale care au acces la exterior).
                    O schemă corectă de deparazitare asigură o pisică sănătoasă, cu energie și poftă de joacă, și te ajută să previi probleme serioase de sănătate, atât pentru ea, cât și pentru întreaga familie.

                    Diferența dintre deparazitarea internă și cea externă

                    • Deparazitarea internă vizează eliminarea paraziților care trăiesc în interiorul organismului, cum ar fi viermii intestinali, giardia sau protozoarele. Aceștia se pot instala în stomac și intestin, afectând digestia și absorbția nutrienților.
                    • Deparazitarea externă combate paraziții care se prind de piele și blană – cei mai comuni sunt puricii, căpușele și păduchii. Pe lângă disconfortul produs prin mâncărimi, acești paraziți pot transmite boli grave.

                    Cum afectează paraziții sănătatea pisicii și a omului

                    Paraziții interni pot provoca diaree, vărsături, scădere în greutate, anemie și un aspect tern al blănii. În cazul infestărilor masive, viața pisicii poate fi pusă în pericol. Paraziții externi nu doar că irită pielea, dar pot transmite bacterii, virusuri sau alți paraziți interni.

                    La oameni, anumite tipuri de paraziți proveniți de la pisici pot provoca afecțiuni digestive, cutanate sau chiar probleme oculare și neurologice, mai ales la copii și persoane cu imunitate scăzută.

                    Transmiterea paraziților de la pisici la oameni

                    Riscul de transmitere a paraziților de la pisici la oameni există și poartă numele de zoonoză. Infecțiile pot apărea prin contact direct cu blana sau fecalele pisicii, prin mușcături de purici sau căpușe ori prin atingerea obiectelor contaminate (litiera, pături, perne).
                    Copiii mici și femeile însărcinate trebuie să fie deosebit de atenți, deoarece unele boli parazitare pot avea consecințe grave. De aceea, deparazitarea regulată este o măsură esențială nu doar pentru sănătatea pisicii, ci și pentru siguranța familiei.

                    La cât timp se face deparazitarea la pisici

                    Frecvența deparazitării la pisici depinde de vârsta lor, stilul de viață și de recomandările medicului veterinar. Respectarea unei scheme corecte este importantă pentru a preveni infestările și a menține pisica sănătoasă pe termen lung.

                    Schema recomandată pentru pui de pisică (0–6 luni)

                    • Deparazitarea internă începe de la vârsta de 5–6 săptămâni și se repetă după 2 săptămâni pentru a elimina atât forma adultă a paraziților cât și ouăle.
                    • Deparazitarea externă (împotriva puricilor și căpușelor) se poate începe în jurul vârstei de 8-12 săptămâni, în funcție de produs și recomandarea veterinarului.

                    Această schemă ajută la eliminarea paraziților deja existenți și previne reinfestarea în perioada de creștere, când imunitatea este mai fragilă.

                    Cât de des se face deparazitarea la pisicile adulte

                    • Deparazitarea internă se recomandă o dată la 3–6 luni, în funcție de riscul de expunere. Desigur, este indicat ca un examen coproparazitologic să fie realizat cel puțin o dată pe an.
                    • Deparazitarea externă se face lunar, mai ales în sezonul cald, când apariția puricilor și căpușelor este mai frecventă.

                    Frecvența ideală pentru pisici de apartament vs. pisici care ies afară

                    • Pisicile de apartament au un risc mai mic, dar nu zero. Este suficientă deparazitarea internă la 3-6 luni și externă la 1–2 luni sau conform sezonului. Paraziții pot fi aduși pe încălțăminte, haine sau prin alte animale.
                    • Pisicile care ies afară sunt expuse permanent, deci se recomandă deparazitarea internă la 3 luni și externă lunar, pe tot parcursul anului.

                    O schemă adaptată stilului de viață al pisicii tale, stabilită împreună cu medicul veterinar, este cea mai sigură metodă de prevenție.

                    Principalele metode de deparazitare la pisici

                    Pe piață există mai multe soluții antiparazitare pentru pisici, în funcție de nevoile pisicii tale și tipul de paraziți pe care vrei să îi combați, iată câteva soluții care te pot ajuta:

                    Comprimatele antiparazitare

                    Comprimatele antiparazitare sunt folosite în special pentru deparazitarea internă, împotriva viermilor intestinali. Se administrează în funcție de greutatea și vârsta pisicii și sunt recomandate atunci când există suspiciune de infestare sau ca măsură de prevenție periodică. Administrarea corectă și doza potrivită trebuie stabilite de medicul veterinar.

                    Drontal cat – este un comprimat antiparazitar intern pentru pisici, eficient împotriva viermilor intestinali. Se administrează ușor, în doză adaptată greutății, fiind recomandat de medicii veterinari pentru tratament și prevenție.

                    Dehinel cat – comprimate filmate pentru pisici in vederea tratamentul infestatiilor mixte cu ascarizi, nematode si cestode.

                    Milbemax cat – este indicat pentru în tratamentul infecțiilor mixte provocate de cestode și nematode imature și adulte. Produsul poate fi folosit de asemenea în profilaxia filariozei cardiace (Dirofilaria immitis).

                    Cestal cat – este un antihelmintic cu spectru larg pentru tratarea si controlul tuturor cestodelor comune si infectiilor date de nematode la pisici si puii de pisica.

                    Pentru felinele care pot avea sensibilitate la substanțele aplicate topic (deparazitare externă), există pe piață comprimate cu același rol.

                    AdTab cat – deparazitare externă sub formă de comprimat, are efect de eliminare imediată și persistentă până la o lună împotriva puricilor și a căpușelor.

                    Pipetele spot-on

                    Pipetele spot-on sunt una dintre cele mai simple și eficiente metode de a combate paraziții externi, precum puricii și căpușele. Se aplică direct pe pielea pisicii, de obicei între omoplați, unde nu poate linge produsul.
                    Efectul unei pipete durează, în general, aproximativ 4 săptămâni.

                    Frontline Spot-On pentru pisici – conține fipronil ca substanță activă. Oferă protecție împotriva puricilor, căpușelor și păduchilor. Acționează prin contact, omorând paraziții aflați pe piele și blană.

                    Frontline Combo pentru pisici – conține fipronil + (S)-metopren. Protejează împotriva puricilor, căpușelor și păduchilor, dar are și efect ovicid și larvic. Pe lângă uciderea paraziților adulți, blochează dezvoltarea ouălor și larvelor de purici din mediul în care trăiește pisica. Este recomandat mai ales dacă pisica are acces afară sau dacă în casă există infestări repetate cu purici.

                    Fypryst si Fypryst combo cat – acționează asemănător cu Frontline si Frontline combo.

                    Vectra Felis este o pipetă antiparazitară spot-on pentru pisici, eficientă împotriva puricilor adulți, ouălor și larvelor. Oferă protecție timp de o lună, prevenind reinfestările prin întreruperea ciclului de viață al puricilor

                    Effipro Duo Cat – produs antiparazitar pentru pisici, de uz extern ce contine fipronil, si este foarte eficient in tratarea infestatiilor cu purici si capuse, pentru o perioada de 4 saptamani dupa o singura administrare.

                    Duoflect – elimină puricii și căpușele adulte și, în același timp, blochează dezvoltarea ouălor și larvelor, prevenind reinfestările. Oferă protecție de până la 5 săptămâni împotriva puricilor și aproximativ 2–3 săptămâni împotriva căpușelor.

                    Bravecto spot-on cateste o pipetă antiparazitară cu aplicare externă, eficientă împotriva puricilor și căpușelor. O singură doză oferă protecție de până la 12 săptămâni, ceea ce înseamnă mai puține aplicări pe an și confort sporit pentru pisică și stăpân.

                    Există și pipete cu spectru larg, care acționează și împotriva unor paraziți interni, oferind protecție completă.

                    Stronghold și Stronghold Plus pentru pisici –  pipete spot-on antiparazitare care oferă protecție atât internă, cât și externă. Stronghold combate puricii, căpușele și viermii intestinali, fiind ideală pentru protecția de zi cu zi a pisicilor. Stronghold Plus are un spectru mai larg, adăugând protecție împotriva giardiei și altor paraziți rezistenți, fiind recomandată pisicilor care ies frecvent afară sau au risc crescut de infestare. Ambele se aplică ușor pe piele, între omoplați, și sunt sigure pentru pisicile peste 6 săptămâni.

                    Selehold este o pipetă antiparazitară spot-on, eficientă atât împotriva paraziților externi (precum puricii, căpușele și păduchii), cât și a celor interni.

                    NexGard Comboeste o pipetă spot-on antiparazitară de ultimă generație, eficientă atât împotriva paraziților externi (precum puricii, căpușele și păduchii), cât și a celor interni (precum viermii rotunzi și cei cu cârlig).

                    Bravecto plus – Oferă protecție de până la 12 săptămâni împotriva puricilor și căpușelor și tratează eficient infestațiile cu viermi intestinali și prevenirea bolilor transmise de viermi cardiaci. Este recomandată pisicilor cu risc crescut de infestare sau care ies frecvent afară.

                    Zgărzile antiparazitare

                    Zgarzile antiparazitare sunt o alegere practică pentru pisicile care ies des afară. Acestea eliberează treptat substanțe active care țin la distanță puricii și căpușele (acționează ca prevenție, nu combatere).
                    O zgardă de acest tip poate proteja pisica între 4 și 8 luni, în funcție de brand și de condițiile de utilizare. Este important să alegi un model special conceput pentru pisici, deoarece unele zgărzi pentru câini pot fi toxice pentru feline. De asemenea, dacă pisica petrece mai mult timp afară nesupravegheată, alege o zgardă specială cu deschidere rapidă.

                    Cum alegi corect tratamentul de deparazitare pentru pisică

                    Nu toate produsele antiparazitare sunt potrivite pentru orice pisică. Alegerea corectă a tratamentului depinde de mai mulți factori importanți, iar administrarea trebuie făcută responsabil, pentru a evita riscurile și pentru a asigura eficiența.

                    În funcție de vârstă, greutate și stil de viață

                    • Vârsta pisicii: puii au nevoie de produse adaptate vârstei lor, care să fie eficiente, dar să nu afecteze organismul aflat în creștere.
                    • Greutatea pisicii: dozajul se calculează în funcție de greutate; o doză prea mică poate fi ineficientă, iar una prea mare poate fi toxică.
                    • Stilul de viață: pisicile care trăiesc exclusiv în apartament au un risc mai scăzut decât cele care ies afară, dar protecția rămâne necesară. Pentru pisicile cu acces în exterior, este indicată o schemă de deparazitare concretă, constantă și cu produse cu spectru larg.

                    Consultul veterinar – obligatoriu înainte de administrare

                    Fie că este vorba de o deparazitare de combatere sau preventivă, produsele trebuie administrate după recomandarea medicului veterinar, astfel:

                    • alegerea produsului potrivit se va face în funcție de starea de sănătate a pisicii,
                    • recomandarea dozei corecte,
                    • identificarea eventualelor contraindicații (boli cronice, tratamente concomitente sau pisici gestante),
                    • în urma analizelor de laborator (examen coproparazitologic) în cazul infestațiilor cu paraziți intestinali.

                    Citește articolul Lasă un comentariu

                    De ce miaună pisica excesiv. Semnificații și cauze posibile

                    Știai că pisicile adulte nu miaună aproape deloc între ele în natură?

                    Mieunatul este un comportament adaptat special pentru oameni, un fel de „limbaj personalizat” pe care pisicile l-au dezvoltat de-a lungul mileniilor pentru a comunica cu noi. Mai mult, unele cercetări sugerează că sunetul pe care îl scot seamănă, intenționat, cu plânsul unui bebeluș, tocmai pentru a declanșa reacții de grijă și atenție din partea noastră.

                    Așadar, atunci când pisica ta miaună excesiv, nu o face întâmplător. Poate că încearcă să îți transmită ceva important: foame, disconfort, plictiseală, anxietate sau chiar o problemă medicală.

                    În acest articol, vom explora semnificațiile mieunatului în exces, de la comportamente normale și rase mai vocale, până la cauze medicale ascunse. Descoperă cum poți înțelege mai bine „vocea” pisicii tale și când e cazul să îți pui întrebări.

                    Când este considerat mieunatul pisicii excesiv

                    Toate pisicile miaună – unele mai mult, altele mai puțin. Însă atunci când frecvența, volumul sau insistența mieunatului se schimbă brusc sau devin deranjante pentru tine ori pentru animal, este un semn că ceva nu este în regulă.

                    Mieunatul este considerat excesiv atunci când:

                    • pisica miaună aproape constant, fără un motiv evident,
                    • sunetele sunt mai intense, prelungite sau neobișnuite față de normalul ei,
                    • comportamentul vocal apare în contexte neașteptate (noaptea, imediat după masă, când e singură),
                    • mieunatul este însoțit de alte schimbări de comportament: agitație, izolare, lipsa poftei de mâncare sau mers repetat la litieră.

                    Diferența dintre comportamentul vocal normal și cel anormal

                    Pentru a înțelege dacă pisica ta miaună prea mult, este esențial să cunoști ce înseamnă un comportament vocal normal. Adevărul este că fiecare pisică are propria personalitate sonoră: unele sunt vorbărețe din fire, altele mai tăcute, iar acest lucru este perfect normal.

                    comportament vocal normal și anormal

                    Dacă observi o modificare în modul în care miaună pisica ta, este important să investighezi cauza. Uneori este vorba doar de o nevoie neîmplinită, alteori poate fi primul indiciu al unei probleme de sănătate.

                    Rase de pisici mai vocale

                    Unele pisici sunt pur și simplu… mai vorbărețe din fire. Tendința de a vocaliza mai mult este influențată și de rasă, nu doar de personalitatea individuală. Dacă ai o pisică dintr-o rasă cunoscută pentru mieunat frecvent, este posibil ca acest comportament să fie perfect normal pentru ea.

                    Printre cele mai vocale rase se numără:

                    • Pisica Siameză – celebră pentru mieunatul ei puternic, profund și foarte expresiv. Siamezele adoră să „vorbească” și să poarte conversații cu stăpânii lor, uneori insistând până primesc atenția dorită.
                    • Pisica Bengal – energică, curioasă și activă, Bengalul comunică mult prin vocalizări, mai ales dacă se simte plictisit sau ignorat.
                    • Pisica Orientală (Oriental Shorthair) – apropiată de Siameză, este extrem de vocală și inteligentă, cu un mieunat distinct.
                    • Pisica Birmeză – afectuoasă și dependentă de companie, tinde să vocalizeze frecvent când vrea atenție sau interacțiune.
                    • Pisica Sfinx – chiar dacă nu are blană, are „glas” din plin. Este sociabilă și comunicativă, exprimându-și dorințele vocal.

                    Factori care pot influența vocalizarea: vârstă, mediu, rutină

                    Comportamentul vocal al unei pisici nu este influențat doar de rasă sau personalitate, ci și de factori externi și de etapa de viață în care se află. Uneori, schimbările în mediu sau rutină pot declanșa un mieunat mai frecvent, chiar și la o pisică care în mod normal este liniștită.

                    1. Vârsta
                    • Puii de pisică miaună frecvent pentru a atrage atenția mamei sau a oamenilor, ceea ce este perfect normal.
                    • Pisicile adulte tind să vocalizeze mai selectiv, în funcție de nevoi și de obișnuințe.
                    • Pisicile senioare pot deveni mai vocale odată cu înaintarea în vârstă, mai ales dacă dezvoltă probleme precum demența senilă felină, pierderea auzului sau confuzie spațială.

                    2. Mediul

                    • Mutările, renovările, sosirea unor persoane noi sau a altor animale pot fi surse de stres care determină pisica să miaune mai mult.
                    • Un mediu prea stimulativ (zgomote, vizitatori frecvenți) sau, dimpotrivă, prea monoton, poate afecta comportamentul vocal.

                    3. Rutina

                    • Pisicile sunt ființe ale obișnuinței. Schimbările în programul de masă, somn sau joacă pot duce la nemulțumire vocală.
                    • Unele pisici miaună insistent dacă ora mesei întârzie, dacă stăpânul întârzie  acasă sau dacă nu primesc atenția cu care erau obișnuite.

                    Cele mai frecvente cauze pentru care o pisică miaună mult

                    Mieunatul este o formă de comunicare, iar atunci când devine insistent, de cele mai multe ori pisica încearcă să ne transmită ceva. Nu toate cauzele sunt grave – unele țin de nevoi de bază sau de interacțiune socială.

                    Pisica miaună pentru atenție – semne și soluții

                    Pisicile pot părea independente, dar multe dintre ele caută interacțiune constantă cu oamenii lor. Dacă pisica ta miaună insistent când te vede, când te oprești din mângâiat sau când ești ocupat, este posibil să ceară atenție.

                    pisica miaună pentru atenție

                    Mieunatul din foame – cum recunoști cererea de mâncare

                    Una dintre cele mai comune cauze ale mieunatului este simpla cerere de hrană. Pisicile învață rapid că mieunatul le aduce mâncare, mai ales dacă suntem consecvenți în a le răspunde imediat. De multe ori, nici nu e vorba de foame reală, ci de rutină sau poftă.

                    mieunatul de foame

                    Dacă pisica continuă să ceară mâncare des, în ciuda porțiilor suficiente, consultă medicul veterinar. Mieunatul excesiv legat de hrană poate indica afecțiuni precum hipertiroidismul sau diabetul.

                    Pisica miaună pentru a ieși afară – comportament instinctual

                    Multe pisici, mai ales cele care au avut acces afară sau care trăiesc în zone semi-deschise, vor cere vocal să iasă din casă. Acest comportament este instinctual și poate fi foarte insistent, mai ales în perioadele de reproducere, în preajma ferestrelor sau ușilor.

                    pisica miaună pentru a ieși afară

                    Este esențial să nu încurajăm ieșitul liber necontrolat, pentru că poate expune pisica la pericole: accidente, boli infecțioase sau pierdere. Totuși, putem înțelege comportamentul și oferi alternative sigure pentru a-l gestiona.

                    Mieunatul nocturn – de ce miaună pisica noaptea

                    Mieunatul care te trezește din somn poate fi una dintre cele mai frustrante experiențe pentru un stăpân de pisică. Totuși, din perspectiva felinei, noaptea este adesea un moment ideal pentru explorare și „discuții”. Pisicile sunt animale crepusculare, adică au cele mai active perioade la răsărit și apus, inclusiv în toiul nopții.

                    mieunatul nocturn

                    Dacă mieunatul nocturn apare brusc la o pisică de obicei tăcută, mai ales la vârste înaintate, este recomandat un consult veterinar – poate fi un semn al unei probleme de sănătate sau al unui declin cognitiv.

                    Pisica miaună după sterilizare: comportament temporar sau nu?

                    Sterilizarea este o intervenție frecventă, benefică atât pentru sănătatea pisicii, cât și pentru prevenirea comportamentelor legate de reproducere. Totuși, unii stăpâni observă că pisica miaună mai mult imediat după operație sau, în unele cazuri, chiar la câteva săptămâni după.

                    Cauze posibile ale mieunatului post-sterilizare:

                    • Disconfort temporar după intervenție: unele pisici miaună din cauza durerii sau a confuziei provocate de anestezie,
                    • Modificări hormonale – în primele zile, hormonii încă circulă în organism și pot genera comportamente asemănătoare cu cele din perioada de călduri,
                    • Stres legat de mediu, lipsa mișcării sau purtarea gulerului de protecție,
                    • Nevoie de atenție – unele pisici devin mai dependente de stăpâni după intervenție.

                    Ce este normal și temporar:

                    • Mieunat ușor în primele 24–72 de ore,
                    • Ușoară neliniște sau agitație legată de recuperare.

                    Ce nu este normal și necesită atenție:

                    • Vocalizări intense, persistente, asociate cu semne de durere (postură ciudată, refuz de a mânca, apatie),
                    • Mieunat continuu la câteva săptămâni după sterilizare. În acest caz, pot fi necesare analize suplimentare pentru a exclude alte probleme de sănătate.

                    De regulă, mieunatul asociat cu sterilizarea este temporar. Cu o recuperare blândă, liniște, afecțiune și respectarea recomandărilor post-operatorii, majoritatea pisicilor revin la comportamentul lor normal în câteva zile.

                    Probleme medicale care pot duce la mieunat excesiv

                    Nu toate cauzele mieunatului frecvent țin de comportament sau personalitate. Uneori, acest semnal vocal este primul indiciu că pisica suferă de o problemă de sănătate. Chiar dacă pisicile au tendința de a ascunde durerea, schimbările în frecvența sau tonalitatea mieunatului pot fi un semn de alarmă.

                    Un control veterinar rapid poate face diferența între o problemă minoră și una gravă.

                    Pisica miaună de durere – semnale de alarmă

                    Pisicile nu plâng în sensul uman al cuvântului, dar pot exprima durerea prin sunete diferite de mieunatul obișnuit. Aceste vocalizări tind să fie mai intense, mai guturale sau mai ascuțite și sunt adesea însoțite de schimbări vizibile în comportament.

                    Semne că mieunatul este cauzat de durere:

                    • apare atunci când pisica se mișcă, sare sau este atinsă într-o anumită zonă,
                    • este combinat cu posturi neobișnuite (spatele arcuit, coada strânsă sub corp),
                    • pisica evită să mănânce, să se joace sau să folosească litiera,
                    • se ascunde mai mult decât de obicei.

                    Cele mai frecvente cauze sunt traumatismele (căderi, lovituri), problemele dentare, inflamațiile, infecțiile sau artrita.

                    Hipertiroidism, hipertensiune, demență senilă felină

                    Unele afecțiuni interne pot provoca mieunat excesiv, chiar dacă pisica nu pare, la prima vedere, să aibă dureri evidente. Schimbările hormonale, dezechilibrele metabolice sau demența felină pot modifica comportamentul vocal și rutina zilnică a pisicii.

                    HipertiroidismHipertensiuneDemența senilă
                    Afecțiune frecventă la pisicile în vârstă, cauzată de o producție excesivă de hormoni tiroidieni.   Simptome: scădere în greutate în ciuda apetitului crescut, hiperactivitate, neliniște și mieunat insistent, mai ales noaptea.   Necesită diagnostic prin analize de sânge și tratament specific.  Poate apărea singură sau ca efect secundar al altor boli (ex. hipertiroidism, boli renale).   Poate afecta vederea și sistemul nervos, provocând confuzie și vocalizări puternice.   Diagnosticul se face prin măsurarea tensiunii arteriale în cabinetul veterinar.  Afectează pisicile senior (de obicei peste 12–14 ani).   Pisica poate mieuna noaptea fără motiv aparent, părea dezorientată în casă sau uita rutina obișnuită.   Nu există un tratament curativ, dar există strategii de gestionare și suplimente care pot încetini progresia.  

                    Infecții urinare, boli renale și alte afecțiuni ascunse

                    Problemele aparatului urinar sunt printre cele mai dureroase și stresante pentru pisici, iar mieunatul excesiv poate fi unul dintre primele semne. Aceste afecțiuni nu doar provoacă disconfort, ci pot deveni rapid urgențe medicale.

                    Infecția urinarăBoala renalăAlte afecțiuni ascunse
                    Provoacă durere și senzație de arsură la urinare. Pisica poate mieuna în timp ce folosește litiera sau chiar înainte și după. Alte semne: urinare frecventă în cantități mici, sânge în urină, urinează în afara litierei.  Frecvente la pisicile vârstnice, dar pot apărea și mai devreme. Simptome: sete crescută, urinare mai abundentă, scădere în greutate, apetit scăzut, mieunat mai frecvent (în special din disconfort). Necesită analize de sânge și urină pentru diagnostic.  Probleme gastrointestinale, pancreatite, afecțiuni hepatice sau chiar unele tipuri de cancer pot cauza durere și neliniște, exprimată prin vocalizare. În aceste cazuri, mieunatul este adesea însoțit de letargie, lipsă de poftă de mâncare sau schimbări vizibile în comportament.  

                    Mieunatul pisicii în funcție de context

                    Uneori, cheia pentru a înțelege de ce miaună pisica nu stă în cantitatea sau intensitatea sunetelor, ci în momentul și locul în care acestea apar. Analizând situațiile în care mieunatul este mai frecvent, putem identifica mai ușor sursa problemei și găsi soluții adaptate.

                    Pisica miaună când e singură acasă – anxietatea de separare

                    Semne specificeCe poți face?
                    mieunat imediat după ce pleci și/sau înainte de întoarcere,comportament agitat când te pregătești să ieși,posibile accidente în afara litierei sau zgârieturi pe mobilă.  Oferă-i jucării interactive și spații de observare (pervaz, copac pentru pisici).   Lasă-i sunete familiare (radio, TV) pentru a reduce senzația de singurătate.   Încearcă să pleci și să revii la ore variate, pentru a evita anticiparea anxioasă.  

                    Pisica miaună în fața ușii – dorința de control al teritoriului

                    Pentru o pisică, ușa este mai mult decât o simplă barieră fizică: este granița teritoriului ei. Atunci când miaună insistent în fața ușii, poate fi vorba despre dorința de a explora, de a patrula sau de a verifica „ce se întâmplă dincolo”.

                    La pisicile de exterior, acest comportament este adesea legat de instinctul de vânătoaresau de căutarea unui partener (în cazul celor nesterilizate). La cele de interior, poate indica plictiseală sau nevoia de stimulare mentală.

                    Semne specificeCe poți face?
                    mieunat și zgâriat la ușă,postură atentă, cu urechile îndreptate spre zgomotele de afară,plimbat repetat între ușă și stăpân.  Creează-i „ferestre de observație” sigure, de unde poate privi afară. Folosește sesiuni zilnice de joacă activă pentru a-i consuma energia. Dacă e nesterilizată și mieunatul este intens, ia în considerare sterilizarea pentru a elimina factorii hormonali.  

                    Pisica miaună la litieră – disconfort sau frustrare

                    Dacă pisica ta miaună insistent în timp ce folosește sau se apropie de litieră, acest comportament nu trebuie ignorat. În multe cazuri, este un semnal de disconfort fizic sau o formă de protest față de condițiile toaletei.

                    Posibile cauze medicale:

                    • Infecții urinare – urinarea este dureroasă, iar pisica poate miauna înainte, în timpul sau după folosirea litierei,
                    • Boli renale – determină urinări frecvente și disconfort,
                    • Constipație sau probleme digestive – mieunatul poate apărea în timpul efortului,
                    • Blocaj urinar (obstrucție uretrală) – mai frecvent la motani. Este o urgență majoră, deoarece împiedică eliminarea urinei. Poate provoca durere severă, letargie, vărsături și poate pune viața în pericol în doar câteva ore.

                    Posibile cauze comportamentale:

                    • litiera murdară sau nisipul schimbat prea rar,
                    • tipul sau textura nisipului nu este pe placul pisicii,
                    • litiera este plasată într-un loc zgomotos sau aglomerat.

                    Ce poți face:

                    1. Mergi imediat la medicul veterinar dacă suspectezi blocaj urinar deoarece întârzierea poate fi fatală!
                    2. Pentru alte cauze, asigură curățarea zilnică a litierei și schimbarea regulată a nisipului.
                    3. Testează diferite tipuri de nisip și locații pentru litieră, adaptate preferințelor pisicii.

                    Mieunatul este modul prin care pisica îți „vorbește”, iar schimbările în frecvența sau tonalitatea lui merită întotdeauna observate. Fie că este vorba de o nevoie simplă, fie de o problemă medicală serioasă, reacția promptă și consultul veterinar pot face diferența între o situație minoră și una gravă. Ascultă-ți pisica, ea îți spune mai multe decât crezi!

                    Citește articolul Lasă un comentariu