Protejarea animalelor de companie în zilele caniculare

Zilele caniculare de vară au devenit o reală problemă în ultimii ani atât în rândul oamenilor, cât și în rândul animalelor. Odată cu încălzirea globală, nu numai că verile sunt mai lungi, însă sunt și mult mai călduroase și agresive. De aceea, este necesar să găsim soluțiile cele mai bune pentru micii noștri companioni, astfel încât să treacă mai ușor prin această perioadă.

Am încercat să răspundem mai jos la câteva dintre întrebările cele mai uzuale din această perioadă caniculară:

  1. Care este momentul zilei cel mai bun să îmi scot câinele la plimbare?

Ideal dimineața devreme, când soarele încă nu este atât de puternic și seara târziu, după ce apune. În cazul în care este necesar să ieșim în mijlocul zilei, este de preferat să alegem zone umbroase pentru a evita contactul direct cu razele solare și în care asfaltul nu este supraîncălzit (Tip: pentru a putea testa dacă nu este fierbinte, țineți palma lipită de asfalt timp de 7 secunde). Plimbările trebuie să fie limitate la strictul necesar – 10-15 minute.

2. Cum îmi protejez animalul de arsurile ce pot fi provocate de razele soarelui?

Animalele cu blană scurtă și albă sunt cele mai expuse la riscul de a suferi arsuri. Este important să le protejăm în primul rând prin a le plimba în zone ferite de soare și, în același timp, să aplicăm creme/spray-uri cu factor de protecție.

3. Cum îmi mențin animalul hidratat în zilele caniculare?

Hidratarea este extrem de importantă în această perioadă a anului, de aceea acesta trebuie încurajat să consume cât mai multă apă.

  • Asigură-te că are permanent acces la apă proaspătă, la o temperatură favorabilă. Poți opta pentru o fântână specială, care pe lângă faptul că menține apa filtrată și la temperatura dorită, îi va stârni și curiozitatea!
  • Oferă-i cuburi de gheață cu care să se joace.
  • Adaugă-i în apa de băut diferite arome (ex. ulei de somon).

4. Metode de răcire – reglare a temperaturii corporale

Pe lângă aerul rece circulant, pentru a îi oferi tot confortul pe care îl merită, asigură-te că printre accesoriile lui se găsesc o saltea de răcire și jucării speciale, ce se răcesc la congelator și se păstrează reci pe o perioadă mai lungă de timp. Animalele își reglează temperatura corporală începând de jos în sus, de aceea o suprafață rece îi va ajuta mai repede (de la pernuțe către abdomen). Gulerele răcoritoare și vestele răcoritoare sunt de foarte mare ajutor în această perioadă toridă.

Cel mai de temut pe perioada verii este ȘOCUL TERMIC.

Șocul termic se instalează în momentul în care animalul nu își mai poate regla singur temperatura corporală. Termoreglarea se face prin pernuțe, nas și prin “gâfâitul” caracteristic – hiperventilație. În momentul în care temperaturile sunt foarte crescute și umiditatea este ridicată, nu se mai poate face schimbul de oxigen-dioxid de carbon, astfel temperatura corporală poate crește la peste 40 de grade Celsius, ceea ce înseamnă că riscul producerii insolației crește exponențial. Nu lăsați niciodată animalele nesupravegheate și fără o sursă de răcire în mașină vara! Încă de la 20 de grade afară, mașina se poate încălzi la interior și ajunge la 43 de grade Celsius în 30 de minute!

Este dificil atât pentru oameni, cât și pentru animale să facă față valului de căldură din perioada iulie-august. Nu uitați, ori de câte ori aveți ocazia, să lăsați pe stradă la ușa casei un bol cu apă și pentru cei mai puțin norocoși!

Citește articolul Lasă un comentariu

Cum sa iți menții animalul de companie activ și sănătos

Se întâmplă deseori să ne privim blănoșii în timp ce stau cuminți lângă noi și sa ne întrebăm daca facem ce trebuie pentru ei, daca oare nu își doresc mai mult decât iubire, mâncare și plimbări. La fel ca oamenii, animăluțele, au nevoie de doza lor de serotonină ca să poată duce o viată sănătoasă și fericită!

Pe lângă cele trei menționate mai sus, rutina animalelor de companie trebuie sa cuprindă activități fizice precum și activități de stimulare mentală, adaptate pentru fiecare blănos în parte. Acestea împreuna nu numai că vor ajuta la formarea comportamentului patrupezilor și menținerea sănătății acestora, dar vor împiedica și dezvoltarea unui comportament distructiv datorat deseori excesului de energie neconsumat!

Lucruri de care trebuie sa ținem cont când alegem tipurile de activități pentru animalele de companie:

  • Rasa – multe rase de câini “s-au născut” să practice anumite activități specifice (ex. Beagle și Labrador Retriver – sunt cunoscuți pentru abilitatea lor de a identifica prin simțul mirosului materialele explozibile, droguri, mâncare etc.)
  • Vârsta – cu siguranță puii și tineretul au nevoie de mai mult timp dedicat activităților fizice și mentale comparativ cu seniorii. 
  • Starea de sănătate – înainte de a începe orice activitate cu aceștia, fiți siguri că nu le va dauna sănătății ( ex. Câinii din rasa Corgi, Basset Hound, Dachshunds prin structura lor trebuie să evite urcatul/coborâtul scărilor precum și săriturile). 
  • Personalitatea – Proprietarii își cunosc cel mai bine patrupezii, de aceea în alegerea unei rutine vor ști cel mai bine ce le va stârni interesul acestora. 

Cunoscând aceste detalii și informații despre animalul tău de companie, noi iți venim în ajutor cu câteva idei de activități care promitem să fie benefice atât pentru bipezi cât și pentru patrupezi!

Activități fizice

1. Plimbările/alergatul în zonele în care animalul descoperă mirosuri și lucruri noi.

2. Jocurile de aport – pe lângă crearea unei legături strânse între proprietar și animal, aportul scoate la iveala și spiritul lor de prădători. Nu ai nevoie decât de jucăria lui preferata și poate un aruncător de mingi!

3. Jocuri de agilitate – acest tip de activitate este excelent atât pentru exercițiile fizice cât și pentru stimularea capacității de concentrare și coordonare. Iată câteva exemple:

  • Înotul – Fie in spatiile sau locurile destinate animalelor, fie într-o piscina special achiziționata pentru aceștia, înotul nu numai ca este distractiv dar este și o  excelentă metodă de “terapie” pentru menținerea sistemului locomotor. Dacă nu ești sigur de abilitățile de înotător a patrupedului tău poți oricând să optezi pentru ca acesta să poarte o vestă de salvare  de care poți atașa o lesă pentru mai mult control. 

Exerciții pentru stimularea mentală a blănoșilor 

  1. Jucăriile cu “dispenser de hrană” – manipulate corect, acestea eliberează recompensele favorite ale patrupedului, crescând continuu nivelul de curiozitate și “dexteritate” a acestuia! Vezi Snack Ball Ballysau Dozator Recompense
  2. Puzzle-uri interactive – precum jucăriile tip “find the treat”sniffer carpetactivity memory trainer – dezvoltă atât capacitatea de explorator în căutarea recompenselor cât și capacitatea de memorare.

3.  Hrănitoare interactive și lick pad-urile – transformă ora mesei într-o joaca interesanta!

4. Dresajul – contribuie la dezvoltarea lor intelectuală, conturează un comportament adecvat și întărește relația proprietar-animal.

Deși sunt mai pretențioase și greu de dresat, nu am uitat nici de prețioasele pisicuțe. Iată câteva idei de activități atât fizice cat și de stimulare mentala pentru ele!

  1. Jocurile interactive – fiind un prădător la origini, pisica va fi mereu curioasă de “tot ce mișca”. De aceea, o undita (cu pene, jucării, clopoței etc), un laser sau o jucărie automata ce se mișca și emite sunete specifice ii vor capta toata atenția. 
  2. Jucăriile tip circuit – testează capacitatea de concentrare a felinelor precum și instinctul lor de vânator.
  3. Jucării tip “find the treat” speciale pentru pișicuțe 
  4. Sisalurile – pe lângă faptul ca sunt recomandate pentru a evita eventualele “accidente” (canapea, perdele, scaune etc.), reprezintă de asemenea un loc în care pisicile își pot consuma energia (cățărat, salturi) și chiar și un spațiu personal când simt nevoia sa fie singure! 

Știm că faptul că suntem alături de ei este cea mai mare recompensă, însă un treat delicios va face mereu diferența! Nu uita in coșul de cumpărături sa adaugi și recompensa lui favorită. Vezi aici treat-uri pentru cățeluși sau aici treat-uri pentru pisicuțe.

Citește articolul Lasă un comentariu

Top produse esențiale pentru plimbările de primăvara

Fie ca ești la început de drum alături de blănosul tău, fie ca ați petrecut deja mai multe primăveri împreuna, trebuie să ai în vedere faptul că orice ieșire cu acesta este un prilej pentru a îl putea stimula, atât fizic cât și mental. O plimbare în parc, în pădure, o ieșire alături de gașca de patrupezi, o baie în zonele speciale amenajate pentru animale etc. pot fi idei minunate pentru această perioadă! 

Cu cât alegem o zonă mai îndepărtată de casă, cu atât „bagajul” companionului nostru se mărește, lucru care este perfect normal. Indiferent de locul în care alegeți să vă petreceți acest timp de calitate, este foarte important să aveți în vedere faptul că din momentul în care porniți la drum sunteți obligat să purtați asupra voastră carnetul de sănătate și să vă asigurați că blănoșii sunt microcipați – înregistrați in RECS , vaccinați la zi și deparazitați. 

Pentru a face aceste plimbări cat mai practice și distractive, îți oferim o serie de sfaturi și idei de produse nelipsite din activitățile voastre! 

Deux-pieces: Ham/zgarda + lesa

Ham sau zgardă?

Alegerea depinde foarte mult de temperamentul animalului și de controlul pe care îl ai asupra lui. Astfel, hamul este indicat blănoșilor care, în primul rând, au primit indicație de la medicul veterinar (prezintă anumite probleme de sănătate, predispoziție de rasă – rasele brahicefalice) precum și câinilor cu o personalitate relaxată și care nu au tendința de a brusca. Zgarda în schimb, oferă mult mai mult control asupra blănosului, fiind mai ușor de menajat în zonele aglomerate. Acestea, de asemenea, trebuie alese în funcție de fizionomia animalului și stilul de plimbare pe care dorești sa îl adopți.  

Lesa

Exista mai multe tipuri de lese in funcție de nevoile animalului și a proprietarului:

· Lesa standard – confecționată din diferite materiale, vine în mai multe dimensiuni oferind stăpânilor control asupra animalului.

· Lesa retractabilă – oferă libertate blănosului, ideală pentru zonele mai puțin populate dar și pentru câinii care prezinta un temperament docil și prietenos.

· Lesa de dresaj – specială pentru astfel de activități, este versatilă, antiderapantă, lungimea este reglabila și este ușor de manipulat.

· Lesa anti-tracțiune

Jucăriile

Jucăriile pentru caței sunt esențiale pentru stimularea mentală și fizică, dar cel mai important o formă de iubire a noastră față ei! Putem spune chiar că joaca (interactivă) este un limbaj al iubirii.

Distracția poate începe atunci când la mijloc se găsește o minge, un frisbee sau o jucărie din sfoara.

Mingea trebuie aleasa cu grijă, în funcție de dimensiune și material. Trebuie sa ai în vedere ca aceasta să nu fie ușor de ingerat, densitatea să fie una care să îi permită să o prindă cu ușurință, iar materialul să fie unul rezistent, care nu se va deteriora cu ușurință.

Alte tipuri de jocuri sunt cele de tipul „agility” – este drept, implică mult efort și implicare din ambele parți, însă reprezintă o sursă foarte bună de a consuma energia animalului și de a-l stimula.

Daca alegi să mergi cu blănosul în zone cu apă destinate scăldatului, indicat este, mai ales la primele încercări, ca aceștia să poarte așa numitele veste de salvare. Nu uitați sa aruncați si niște jucării plutitoare, astfel vor fi mult mai motivați să practice acest tip de activitate atât de benefică pentru dezvoltarea lor!

 „The happy bag” sau săculețul cu recompense

Plimbările în aer liber pot fi deseori mai greu de ținut sub control având în vedere că aceștia se întâlnesc pe drum cu numeroși stimuli (alte animale, oameni, mașini etc.). Lucrând cu ei, oferindu-le încrederea ca le suntem alături și că nimic nu le poate face rău, învățându-i să fie prietenoși, putem să transformăm activitățile în aer liber într-o activitate plăcută și distractivă. În semn de răsplata și motivație pe parcursul acestor „călătorii”, este recomandat să folosim treat-uri (recompense), astfel ajutându-i să diferențieze ce este bine și ce nu este în regulă. Recompensele este ideal să fie mici, depozitate mereu în același loc, pentru ca în momentul recompensării, în timp, să motiveze animalul să reacționeze doar la vederea locului unde acestea sunt localizate ( ex. o borsetă, un recipient special de brâu).

Nici pisicuțele nu trebuie excluse de la aceste activități în aer liber! Este adevărat că ele tind să se streseze mult mai repede și devin anxioase în momentul în care iau contact cu mai mult factori externi (alte animale, oameni, automobile etc.). Totuși, dacă alegem să le expunem de mici la acești stimuli, le oferim confortul și siguranța că nu există niciun pericol, putând, astfel, să se integreze și să participe la acest tip de activități. O geantă de transport, preferabil din material textil, este comodă atât pentru patruped, cât și pentru proprietar, iar împreună cu un ham adecvat și o lesă ajută pisica să se simtă și să fie în siguranță într-un mediu exterior zonei ei de confort! 

 Într-un final, trebuie să recunoaștem, plimbările cu animalul de companie, indiferent de anotimp, sunt un prilej minunat să ne încărcăm cu energie pozitivă, să întărim legătura specială pe care o avem și să ne bucurăm de timpul petrecut împreună!

Citește articolul Lasă un comentariu

Prevenirea bolilor de sezon la câini si pisici

Bolile sezoniere sunt afecțiuni medicale care apar frecvent în anumite perioade ale anului, fiind influențate de modificările de temperatură, perioada de reproducție, variațiile în hrănire și comportament, precum și mulți alți factori. Deși multe dintre aceste schimbări sunt independente de noi, ceea ce putem controla este ca tranziția să fie una ușoară și organică pentru prietenii noștri blănoși.

Vizitele regulate la medicul veterinar, vaccinarea, deparazitarea internă și externă conform recomandărilor, dietele specifice în funcție de nevoile patrupedului, sunt câteva din „datoriile” de bază ale stăpânilor pentru a spori calitatea vieții blănoșilor.

Deparazitarea animalelor de companie

Exista doua tipuri de deparazitări: internă și externă

Deparazitarea internă 

Previne și tratează infestațiile cu viermi, intestinali și cardiaci. Aceștia se pot transmite prin diferite moduri precum: transmiterea de la mama la pui, ingestia ouălor sau a larvelor, consumul gazdelor intermediare, contact direct cu animale infestate. Deparazitarea internă se poate administra atât în scop preventiv cât și ca tratament în cazul în care medicul veterinar, în urma investigațiilor, a constatat prezenta paraziților. 

Deparazitarea se administrează în funcție de specia animalului, astfel exista deparazitări interne pentru câini și deparazitări interne pentru pisici. In următorul tabel sunt prezentați cei mai întâlniți paraziți, substanțele active care acționează asupra acestora, precum și câteva exemple de produse ce sa găsesc în cabinete, farmacii și site-urile de specialitate. 

Deparazitarea internă este o procedură ce se realizează pe tot parcursul anului. Intervalul de timp este influențat de diferiți factori precum: locul în care animalul se dezvoltă, anotimp, riscul de expunere la paraziți etc. Menținerea unui mediu igienic și evitarea contactului cu animale infestate sunt de asemenea elemente importante în creșterea animalelor de companie.

Deparazitarea externă

La fel ca deparazitarea internă, deparazitarea externă actioneaza ca prevenție în primul rând, dar și ca tratament. Principalii paraziți externi sunt: puricii, căpușele, păduchii, țânțarii, râia. Este foarte important să alegem deparazitarea potrivită pentru blănoșii nostri și să ținem cont de nevoile acestora. Există diferite forme de prezentare precum pipete spot-on, comprimate masticabile, zgărzi și spray-uri. Substantele active diferă de la o specie la alta, iar administrate necorespunzător, pot avea efecte secundare neplăcute.

Deparazitarea externă se efectuează pe tot parcusul anului, fară excepții.

Pipetele spot on – se aplică cutanat, începând cu zona dorsală a gâtului, între omoplați, pentru câinii de talie mică, urmată de aplicarea în puncte separate pe suprafața spatelui, pentru câinii de talie mare. Acestea acționează prin eliminarea și prevenirea infestațiilor, având și rol repelent. 

Comprimatele masticabile – sunt ușor de administrat. Prezintă activitate de eliminare imediată, în cazul infestatiilor existente, având de asemenea și rol de prevenție. Spre deosebire de pipetele spot-on, nu necesită timp de așteptare pâna când animalul poate intra în contact cu apa (îmbaieri).

Zgarda – are rol repelent (de respingere a paraziților). Este recomandat să se folosească concomitent cu o alta formă de deparazitare (pipeta spot-on/comprimat masticabil). Este o protecție în plus, dar niciodată unică. 

Spray-urile – la fel ca zgarda, au efect repelent. Pot fi folosite ca o protectie suplimentară în cazul în care decideți să vă plimbați patrupezii în zone în care infestațiile parazitare sunt mai mari (malul lacurilor, câmp, pădure etc.). 

Vaccinarea animalelor de companie

Vaccinarea începe încă din primele luni de viață, cuprinzând o serie de vaccinări (3-4) repetate la un interval de 14 zile, în cazul puilor de câine și un interval de 21-28 zile, în cazul puilor de pisică. 

Pentru protecția sănătății animalelor de companie și a celor din jur, este recomandat ca vaccinul să se repete anual de la data ultimei administrări. În România, vaccinul împotriva rabiei este obligatoriu prin lege.

vaccinari

În concluzie, deoarece bolile virale și cele parazitare reprezintă o problema reală, deseori fatală pentru patrupezii noștri, vaccinarea și deparazitarea sunt singurele metode de combatere preventivă a acestor afecțiuni. Este de datoria noastră de a efectua vizite regulate la cabinetul veterinar și de a realiza aceste proceduri!

Citește articolul Lasă un comentariu

Cum sa pregătim animalele de companie pentru primăvară 

Sfaturi de îngrijire pentru adaptarea la schimbarea vremii

Sezonul rece a trecut, primele semne că primăvara își intră în drepturi au început să apară! Odată cu acestea și dorința noastră, dar și a prietenilor blănoși, de a petrece mai mult timp afară, în natură. Pregătirea animalelor de companie pentru această perioadă este esențială, de aceea, este foarte important să avem în vedere câteva aspecte care vor ne vor face viața mai ușoară tuturor, bipezi si patrupezi. 

Iată câteva sfaturi utile:

1. Curățenia de primăvară

 Tradițională, curățenia de primăvară, este la fel de importantă pentru oameni cât este și pentru animale. Un mediu de viață curat este esențial pentru ca animăluțele să se dezvolte sănătos. Puteți începe prin a curăța paturile/culcușurile în care aceștia își petrec o mare parte din timp, precum și suprafețele si mobilierul. Nu uitați nici de jucării, nici de bolurile de hrănire. Indicat este să folosiți produse de curățenie destinate animalelor de companie, produse ce conțin enzime speciale, ce distrug petele și mirosurile neplăcute și cel mai important, sunt non-toxice pentru patrupezi.

2. Toaletarea si periajul

În această perioadă, o mare parte dintre animale încep “procesul” de năpârlire. Este un fenomen fiziologic, atât în rândul câinilor cât și al pisicilor. Năpârlirea este dependentă de schimbările sezoniere (trecerea de la rece la cald, expunerea la lumina naturală o perioadă mai lungă de timp) precum și de alți factori (alimentație, stres, stare de sănătate). Periajul constant, băile cu produse destinate fiecărui tip de piele/blană și o dieta corespunzătoare pot face ca acest proces sa fie unul rapid, care să nu lase “urme” (pe haine, pe canapea, pe covor etc.). Daca obișnuim animalele încă de mici cu aceste proceduri avem șanse foarte mari ca aceasta să devină o activitate de rutina plăcută, atât pentru noi cât și pentru ei! 

3. Vizita la cabinetul veterinar:  

Această vizită are ca scop verificarea stării de sănătate a blănosului. Medicul veterinar va avea în vedere să reamintească de importanța deparazitării interne și externe, urmând mai apoi găsirea unei metode eficiente de prevenire a bolilor parazitare (boli transmise de insecte precum: căpușe, țânțari, purici). 

Apasă aici pentru a vizualiza opțiuni de deparazitare pentru câinele tău!

Apasă aici pentru a vizualiza opțiuni de deparazitare pentru pisica ta

Atât pentru oameni cât și pentru animale, “alergia sezonieră de primăvară” este o problema cât se poate de reală. Mulți dintre blănoși se confruntă adesea în această perioadă cu unul sau mai multe simptome: prurit, roșeața la nivelul pielii, dificultăți în respirație etc. Pe baza acestor semne și posibil a altor investigații, medicul veterinar va institui un tratament corespunzător pentru animăluțul dumneavoastră! 

Având în vedere că dorința de a ieși în locuri publice crește este recomandat ca blănoșii sa fie vaccinați la zi iar datele din Registrul Câinilor cu Stăpân din Romania să fie actualizate de asemenea, pentru a evita eventualele evenimente nedorite (ex. pierderea animalului de companie). 

Indiferent de sezon, timpul petrecut împreună cu patrupezii noștri este de neprețuit! O viață trăită curat și sănătos este răsplata noastră pentru ei, pentru loialitatea și bucuria cu care ne întâmpina zi de zi!

Citește articolul Lasă un comentariu

5 animale de companie iesite din comun

Animalele de companie fac parte din familia noastra si sunt foarte importante pentru noi, ele ne ofera dragoste neconditionata si ne infrumuseteaza viata. Insa nu toti oamenii prefera acelasi fel de animale de casa.

Cele mai des intalnite animale de companie sunt cainii, pisicile,hamsterii, porcusorii de guineea, iar uneori intalnim pasari sau pesti. Insa, daca nu vreti un animalut obisnuit de care sa aveti grija, puteti alege altele pe care nu oricine le prefera.

Ne-am gandit sa-ti sugeram cateva animale mai neobisnuite, dar de care poti avea grija, daca iti doresti.

    1. Ariciul, un prieten de nadejde

arici

Desi tepii lor te pot speria, aricii sunt animalute foarte prietenoase si care pot fi foarte afectuoase cu cei care le ingrijesc. Este foarte usor si ieftin sa intretii un astfel de animal, de aceea aricii pot parea animalele de companie perfecte. Acestia necesita multa atentie atunci cand sunt pui.

Aricii sunt animale nocturne, asa ca, inainte de a alege un astfel de animalut asigurati-va ca le puteti oferi atentia de care au nevoie. Acestia au nevoie de un spatiu personal, cum ar fi un acvariu sau o cusca mai mare, iar in aceasta sa fie puse o casuta pentru arici sau un ghiveci pentru ca sunt animale jucause. Un mic bazin ii va ajuta sa se mentina curati si sa se distreze.

    1. Tu ai alege un sconcs?

sconcs ca animal de companie

Desi poate parea o alegere ciudata, sconcsul poate fi un animal de companie ideal, daca ii indepartati glandele ce emana mirosul urat. Insa trebuie sa va ganditi bine inainte de a adopta un sconcs, deoarece acestia nu mai pot fi lasati liberi in natura, dupa ce le-au fost eliminate glandele de miros, mecanismul lor de aparare.

Sconcsul este un animal de care poti avea usor grija. Sunt jucausi si foarte inteligenti.

    1. Un animal de casa exotic – iguana

iguana animal exotic

Printre cele mai intalnite specii de reptile, iguanele sunt animalele exotice pe care multi le aleg. Insa, in magazinele de specialitate veti gasi pui de iguana, care sunt micuti, insa acestia pot ajunge la maturitate la 2 metri lungime, cu tot cu coada. Ele au nevoie de multa lumina si de spatiu.

    1. Un iepuras tacut si pufos

iepuras animal de companie

Iepurii sunt animale foarte dragalase, linistite si foarte tacute. Acestia sunt perfecti pentru cei care au case mici.

Aceste animalute pufoase sunt foarte iubitoare si reusesc sa-si recunoasca stapanii. In plus, iepurasii pot fi invatati si sa faca anumite trucuri.

    1. Cameleonul

cameleon

Cameleonii sunt iubiti de multi dintre cei ce prefera animalele de companie exotice, insa nu este recomandat celor care nu au mai avut grija de o reptila pana acum. Insa, este greu de ingrijit o astfel de reptila, iar cei mai multi il aleg datorita abilitatii de a-si schimba culoarea.

Orice animal ati alege, ar fi bine ca inainte sa va documentati foarte bine despre specia lui si despre conditiile de care are nevoie pentru a fi bine ingrijit. PetMart.ro va va ajuta sa aveti toate lucrurile de care aveti nevoie pentru a putea avea usor grija de animalutul pe care il alegi.

Citește articolul Lasă un comentariu

Ce pot invata copiii de la animalele de companie?

Un animalut poate schimba atat viata ta, cat si pe cea a copilului tau intr-un mod placut. Este minunat sa ai un prieten necuvantator, mai ales atunci cand esti mic, iar acesta poate aduce o multime de beneficii in viata unei familii.

Pentru ca este important ca micutii sa traiasca intr-un mediu placut si cald, parintii trebuie sa se asigure ca cei mici vor lua contact si cu animalele, pentru a se dezvolta intr-un mod armonios.

Animalele de companie te pot scapa de stres

Poate cel mai mare avantaj pe care un animal de companie il poate aduce in viata unei familii este ca poate ajuta la scaderea tensiunilor si a stresului. De asemenea, un prieten necuvantator ii poate oferi micutului tau o multime de lectii despre dragostea neconditionata.

animalele de compania pentru copii

Indiferent care ar fi animalul de companie ales, acesta va aduce multa bucurie in casele voastre. Exista anumite cercetari care arata ca micutii ce au avut contact cu animale de companie au o stima de sine mai ridicata. Se crede ca acest lucru este posibil datorita iubirii pe care un animalut o poate oferi stapanului sau, fara a-i cere nimic in schimb, dar si pentru ca un copil il poate considera prietenul lui si se poate juca cu acesta atunci cand nici un alt prieten nu este prin preajma. Si aptitudinile de la scoala se pot imbunatati.

In plus, animalele sunt bune si pentru sanatatea membrilor familiei. Unii experti sunt de parere ca micutii ce cresc alaturi de un prieten necuvantator nu prezinta un risc prea mare de a dezvolta alergii, desi unii pot fii din punct de vedere genetic alergici la un anumit tip de animale.

canar animal de companie

Alte studii au aratat despre copii care au trait cu un caine ca nu s-au imbolnavit asa des, au fost mai rezistenti in primul lor an de viata si au avut mai putine probleme respiratorii si infectii ale urechilor decat cei care au crescut fara un astfel de animal.

De altfel, sa mangai un animal, sa te joci cu el sau sa petreci timp in ce fel iti doresti cu acesta poate diminua nivelul de stres, atat al parintilor, cat si al copiilor.

Ce pot invata copii de la un animal de companie?

Animalutele ii pot ajuta pe cei mici sa invete anumite lucruri si sa preia anumite responsabilitati. Parintii sunt cei care au, in cea mai mare parte, grija de animalul de companie, insa si cel mic va vrea sa participe la cresterea acestuia, urmandu-le exemplul. Vor invata sa fie grijulii si buni, dar si ca animalutul, la fel ca si el, are nevoie de iubirea si de grija celor din jur.

caine animal de companie

Dupa cum ai putut citi, animalutele ne pot ajuta sa avem o viata mai frumoasa, iar pentru copiii nostri pot fi prieteni de nadejde. Inainte de a alege un animal de companie, trebuie insa sa va documentati si sa va ganditi bine care ar fi cel potrivit pentru familia dumneavoastra.

Citește articolul Lasă un comentariu

Ce trebuie sa stiti despre acvariul pentru pesti ?

Este cunoscut faptul ca plasarea unui acvariu intr-o camera va acapara toate privirile. Mai ales, daca acesta contine multi pesti si este dotat cu tot felul de accesorii care sa-l faca si mai atractiv. In plus, acvariu este folosit si in arta Feng Shui conform careia acesta aduce bunastare.  De aceea, alegerea unui acvariu este importanta indiferent daca il instalati acasa sau la birou.

Cum sa alegeti acvariul ?

Alegerea acvariului poate depinde de mai multi factori. Numarul de pesti, dimensiunea, locul unde va fi plasat si bugetul sunt cateva dintre elementele pe care trebuie sa le aveti in vedere atunci cand alegeti acvarii.
Dimensiunea acvariului este unul dintre principalii factori. Daca va doriti un acvariu mare, insa va este frica de ingrijirea acestuia, trebuie sa stiti ca acvariile de dimensiuni mai mari sunt mai usor de ingrijit decat cele mici. De obicei, ingrijirea acvariilor implica doua elemente : schimbarea calitatii apei si aparitia depunerilor de alge care, in cadrul unui acvariu mic, trebuie schimbate mult mai des. In plus, un acvariu mare va avea alt efect estetic asupra incaperii, dar va costa si mai mult.

Locul pe care il alegeti pentru instalarea acraviului este foarte important. Inainte de a cumpara acvariul, masurati si calculati, astfel incat acvariul cumparat sa se incadreze perfect. Daca vreti sa achizitionati un acvariu de 40 de L luati in calcul si un suport special pe care trebuie sa stea.

Numarul pestilor este de asemenea important. Cu cat acesta este mai mare, cu atat dimensiune acvariului va creste. Pentru un peste de 2.5 cm este nevoie de 3.5 l de apa… astfel veti putea sa va calculati singuri marimea acvariului.

Inca de la inceput, stabiliti-va un buget caci un acvariu nu inseamna doar un cadru si pereti de sticla. Gama de accesorii pentru acvariu este foarte importanta. Ea ofera termometru, incalzitor, pompa, filtru de apa, furtun de schimbare a apei, lampa de iluminare, accesorii pentru decor, plante… majoritatea dintre aceste elemente fiind indispensabile.

Forma acvariului este si ea esentiala. Acvariul devine un obiect de decor, de aceea forma acestuia trebuie sa se potriveasca cu restul decoratiunilor, dar si cu stilul incaperii.

Daca sunteti pasionat (a) de pesti si vreti sa le creezi un mediu optim in care sa traiasca, documentati-va te cu privire la acest subiect si vizitati un pet shop online unde veti gasi toate produsele si accesoriile de care aveti nevoie.

Citește articolul Lasă un comentariu

Da! Fumatul poate afecta sanatatea animalului dvs.

Nicotina este principalul compus neurotoxic din tutun. Nu multa lume stie ca nicotina este vanduta in principal sub forma de pesticid. Un exemplu de otravire cu nicotina este reprezentat de ameteala si starea de voma de dupa prima tigara fumata. Nicotina este toxica si pentru animalele de companie. Cele mai intalnite surse de intoxicatie cu nicotina sunt tigarile, mucurile de tigara si chiar gumele de mestecat si plasturii cu nicotina.

Unele animale de companie sunt atrase de produse precum tutunul de mestecat care contine arome de miere, sirop sau alte dulciuri. Daca nivelul de toxicitate al nicotinei atinge 10 miligrame pentru fiecare kilogram din greutatea animalului, cainele este in pericol de moarte.

Urmeaza o lista cu cateva produse care contin nicotina si cantitatea de compus neurotoxic din ele:

– O tigara contine intre 15 si 25 de miligrame de nicotina, in functie de firma producatoare;
– Plasturii care inlocuiesc tutunul contin intre 8 si 114 miligrame de nicotina;
– Gumele antifumat contin aproximativ 4 miligrame de nicotina fiecare;
– Un trabuc are pana la 40 de miligrame de nicotina;
– Mucul de tigara poate contine intre 4 si 8 miligrame de nicotina, in functie de lungimea lui si continutul tigarii. Mucurile de tigara contin surprinzator de multa nicotina din cauza faptului ca fumatul concentreaza acest compus in capatul tigarii;
– Tutunul de mestecat contine aproximativ 8 miligrame de nicotina per gram.

Intre doua si patru tigari mancate sunt suficiente pentru ca un caine de 4.5 kilograme sa arate semnele unei intoxicatii. Simptomele unei otraviri cu nicotina depind de cantitatea si de tipul de nicotina inghitita de caine si de greutatea animalului. Multi caini vor vomita dupa ingerare. Cand sunt consumate cantitati insemnate, efectele pot fi letale pentru animal, insa chiar si putina nicotina poate induce simptome.

Fara tratament, intoxicatia cu nicotina poate cauza paralizia muschilor pulmonari si cainele poate muri pentru ca nu poate respira in doar cateva ore de la ingerarea nicotinei. Cele mai intalnite simptome ale intoxicatiei cu nicotina sunt: tremuratul, slabirea, lipsa coordonarii, depresia, hiperactivitatea, letargia (in cazul dozelor mari), ritmul rapid al respiratiei sau respiratie ingreunata, salivarea excesiva, pupilele dilatate, vomitarea, diareea, posibile atacuri de apoplexie si aritmia cardiaca. Diagnosticul de intoxicatie cu tutun este bazat de obicei pe identificarea unor situatii in care patrupedul a fost expus sau a mancat produse ce contin nicotina si arata simptome specifice.

Tratamentul imediat il reprezinta reducerea cantitatii de nicotina din stomacul cainelui si ingrijirea cainelui pana cand restul de nicotina este inactivat de ficat si eliminat din corp. Inducerea vomitarii este recomandata daca animalul tocmai ce a ingerat nicotina. Pentru situatiile mai grave spalaturile gastrice sunt folosite sub sedative, pentru ca multi pacienti sunt agitati. Si noxele din fumul de tigara pot fi o sursa de nicotina. Acestea se depun pe parul animalelor si ajung in corpul patrupedelor, prin lins, atunci cand acestea isi fac toaleta. In aceste situatii baile sunt recomandate.

Timpul critic de dupa ingerare este de patru ore. Daca patrupedul supravietuieste acestui interval, sunt sanse mari sa-si revina. Totusi, in ciuda tratamentului, unii caini care au consumat cantitati importante de nicotina nu vor supravietui. Cea mai buna metoda de a evita intoxicatia cu nicotina este sa eliminati sursa de otravire. Tineti minte ca si scrumierele si produsele din tutun consumate pot avea urme reziduale de nicotina.

Citește articolul Lasă un comentariu